Decadenta

1_medie_tablou-canvas-mysterious-woman - Copie

Uite cum cade…

O ia uşor la vale

După cum ai prezis cândva

În vreme ce o ţigancă bătea toba

 

Nu mai zbor deloc,

Am aripile tăiate,

Arse de-a dreptul de foc

Ce-mi cuprinde corpul ca pe-un tot

Alungat de un alt netot

 

Am tăcut, nu mai zbier…

De ce-aş mai face-o acum?
E prea t
ârziu, prea greu

Să ieşim din cuşca de fier

În care ne-ai închis cu un lacăt de scrum

 

Osânda-i de-a dreptul genială.

Căpcăuni în pielea goală,

Fugărind roiuri de stele

Şi rivalizând cu cele

Din altar, numite Iele,

Paz-a viselor-efemere

 

Şi când explodăm, nu mai rămâne nimic.

Nimic nu mai rămâne neatins

De patima surd-a unui vis

Ce-n două clipe s-a stins,

Lăsându-te să vezi cât eşti de mic

 

Vreau partea mea de nebunie!
Restul mom
âilor doar bănuieşte

Ceea ce doar  tavanul alb ştie…

Colorat  de-atâtea ori în infinit,

De dragul parfumului fără sfârşit

Al pielii noastre arse

 

Ne-au mutilat patimile.

Au coborât, au frământat

Dorinţe râncede, au tăiat

Carnea ca s-o amestece apoi,

S-o slobozeascăîn oftatul

Din care-am ieşit noi

Ca Dante din Infern.

 

Lacrimile-mi fierbinţi sunt reci

Căci nu mai am nimic al meu

Şi-s reci ca două scoici

Pe pielea-mi arsă de simţiri

 

E noapte, e cald, e zăpadă.

Sub alcovul de ceară ochii-mi ard

Şi, chiar dacă nimeni n-o să vadă,

Mă transform într-o nomadă,

Care-aleargă lumea toată

Numai pentru o durere

 

E o lume de plăceri,

Dar tivită cu dureri

Însă chiar şi-aşa, de ceri

Poti doar să speri

Că ultimul nu vei fi

 

O ultimă pat de culoare

Mi s-a aşternut pe buze

Ca un sigiliu.

E-amintirea ce ţi-o port,

Stigmatul frivol-al carnalităţii,

Al dorinţei şi-al demenţei,

Ultimul preţ al libertăţii

 

E extaz atunci când cade

Soarele-n iarbăşi simt

Cum te vreau iar

Deşi…ştim că nu se cade,

 

Agonie când nu pot să mă mint

Că te voi avea, de mâine,

Numai pentru mine

În negura grea a ceţii,

În volbura dimineţii

Şi răceala lui Gerar

 

Dar drama cea mai mare e,

Fără doar şi fără poate,

Trezirea-mi la realitate-

Tu-n trecut, ilustraţia unei poveşti încheiate,

Faţa-mi îngropată

În petale albe de  ferigi şi crin,

Moartă sub cerul senin

Dar cu inima-mi pompând venin

 

E ca o minune- abia te-am uitat

Şi tu vii iarăşi nechemat

Ca să-mi aprinzi lumânarea dorinţelor

Celor vechi la căpătâiul vechiului eu,

Paznicul pivniţelor, dresorul bufniţelor

Şi stăpana nopţilor drăceşti

În care tu crezi c-o fugăreşti

Prin valuri de mătase-arzândă pe-alta.

Da-s tot eu…

Pe veşnicie, demonul tău.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s