Vals Rusesc

Image

 

Fâşii de noroi şi lacrimi de brocart.

Afară plouă, deşi ceru-i prea puţin înnorat,

Iar flaşneta repetă o bucată de demult

 

Camera-i goala, plină de păpuşi,

Berze şi egrete ascultă pe la uşi

Iar ariciul ţese o altă lume

 

Le-a pus pe păpuşi să danseze,

Acel vals perfect, de artişti desenat,

De micuţa ascunsă după draperie imaginat

 

Matrioşka zburdă vioaie,

Afară, pe caldarâm,

Umbra uitării pierdută printre zoaie,

Rozele-nfloresc din zăpadă

Iar din cer amintiri încep să cadă

 

O copilă pe colina dansează

Călare pe tarantula cea mai vitează

Uimind mai bine de-o lume

Cu simţu-i ce pare c-apune

 

E învăluită ca de un şal

De muzica mundană pe care-o simte,

Care-o supune fără cuvinte

Dictată de ritmul ancestral

Ce-i inundă vintrele, val dupa val

 

Pianul din cameră-mparte medalii,

Miticelor păpuşi ce trăiesc fără detalii,

Dansându-şi cu teamă ultimul vals

Iar de la iubire la ură-i mai puţin de-un pas

 

De după draperie a ieşit o babă

Ce vocea trecută o cheama,

Ţinând în mân-o tavă iar pe cap un sfeşnic,

Trezind din adormirea-i timpul cel veşnic

 

Valhala e mare, uriaşă, de gheaţă

Regina unor vremi mustind de viaţă

Se transformă, se contorsionează, transfigurează,

Până când miticul originar explodează!

 

I-a explodat şi ei pe tavă într-o doară,

Născând, spre stupoarea generală,

O bucată de hârtie smucită-n chip de scrisoare

Scrisă cu limbă de soare

 

E şi-a mea, şi-a ta, şi-a noastră.

                O oaza sisifică şi vioaie în glastră

Cu slove de ibis şi papură albă,

Pe care dulce o leagănă

În cânt strident de lebăda

Pe harpa lui Orfeu,

Ce păzeşte enigma oricât pare de greu,

Că, până la urmă,

Drumul din munte nu-i drept mereu

 

A crescut copila de după draperie,

A îmbătrânit şi pianul

Însă nimic nu-i mai sperie

Pe temerarii ce-au murit rescriind runele

Ce-acoperă, dantelate, dunele

 

E ultimul acord din valsul rusesc,

Un incendiu din cutia de chibrite stins cu vodcă,

Păpuşi îmbătrânite oarecum tardiv

Dacă te uiţi în urmă şi vezi cât greşesc

Atunci când sub ultimul pământ mănăstiresc

Tainici bobocii de rouă înfloresc

Şi cortina cade…

Lăsând mărturie mii de şoapte

Care săţi tulbure sufletu-n noapte,

Călător ingenuu pe mai departe.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s