Nu mai e timp

Image

Nu mai e timp pentru foarte multe lucruri, mai nou. Să zâmbim (sincer de preferat), să fim fericiţi, să iubim ceea ce ne-nconjoară, să ne bucurăm de mărunţişurile ce ne umplu viaţa.         Unii nu mai au timp nici să respecte, să SE respecte. Că deh, d0ar traim in secolul vitezei, fapt ce impune ca principiu universal graba. Din ce in ce mai multe decizii se iau pe

repede-nainte, indiferent de consecinţele pe care le aduc cu sine.

    Şi totuşi…când s-a instaurat dictatura lui ACUM? Pentru că, mai deunăzi, aceiaşi oameni pretindeau că ‘Graba strică treaba’. Ce s-a întâmplat cu ei? Au murit? S-au reorientat? Pentru că a devenit o stare de fapt-în locul bunurilor puţine şi de calitate, trainice. făcute pe-ndelete, avem bunuri mai multe şi mai proaste, făcute de nişte maşinării reci.

‘Nu mai e timp’ ne-auzi spunând cu resemnare-n glas toţi : de la cercetăt0ri la băbuţa tristă de pe stradă. O spunem cu tragism şi cu emfază unii dintre noi, de parcă am fi descoperit f0rmula adevărului infailibil, universal şi infinit. Şi ne gândim cu jind la copilărie, perioada noastră de aur, vremea în care încă mai era timp.

De parcă timpul s-ar vinde la kilogram şi s-a epuizat stocul! Ei bine, nu! Încă mai e timp. Şocant, nu?

Timp e, dar s-a gândit să ne dea frâu liber. Aşa, ca de experiment. În schimb, noi ne-am îmbolnăvit, subit, un popor întreg de…sindromul hârciogului. Şi ne-am pornit pe adunat…cele mai diverse lucruri, creând un stat al perpetuei competiţii, unde cifrele-ţi dictează parcursul social până la moarte.

Nu contează CE aduni, daca tu ai 10 tablouri moştenite de la străbunica, iar vecinul de la patru are 30 de clasoare cu timbre, gata, ratat te chemi! Că el are de doua ori peste cât ai tu, chiar dacă nu e vorba de acelaşi tip de colecţie. Cam bizar, nu? Aşa ziceam şi eu.

Păi în toată harababura asta generală, întreţinută (voluntar sau nu, asta-i altă poveste), de presă prin titluri ca ‘X şi-a luat geantă de 10.000$’, cum să avem noi timp şi de-altceva?

Nu conştientizăm încă faptul că lucrurile din jur ne influenţează doar în măsura in care noi le lăsăm s-o facă.

Ar fi necesar să ne revizuim puţin (puţin mai mult chiar) priorităţile şi valorile, să încetăm să ne judecăm prin prisma avutului. Şi să-ncercăm, măcar pe final, să ne găsim un minimum de echilibru. Dacă-l vom găsi sau nu, e deja o altă discuţie, dar mcar vom fi împăcaţi de gândul că am încercat. Doar aşa timpul va redeveni prietenos şi răbdător cu noi, furnicile cu ego mare. Atunci când vom avea înrădăcinată adânc în suflete importanţa pe care oamenii ar trebui s-o aibă pentru noi, nu obiectele sau cifrele reci, impersonale.

Aşa că hai să zâmbim larg, să fim mai toleranţi si să ne spunem că avem tot timpul din lume. Nu-i mai bine deja?

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s