Doliu pentru marea mea iubire

    image

                                                Azi ploua, nu ninge,
E gri si nu alb.
Soarele s-ar juca
Pe panza cerului
La vremea amiezii.

La tine deja nu ma gandesc
Ca esti, ci ca ai fost
O halta, un popas anost,
Dar nu simt nevoia unei întoarceri
Ca-n basme, cu flori si rasete,
Spre tine, spre mine, spre
Vechea, paraginita statie “Noi”, nu.

Insa simt nevoia-n schimb
De-a sti cu certitudine
Ca tie, de unul singur,
Ti-e bine.
Chiar daca ne-am separat brutal,
Ca picăturile ploii de nor.

Ai putea zice ca tin doliu,
Ca iti simt prin mine dorul,
Dar te-ai insela amarnic.

Inca stiu sa ma bucur
De apusul engramat in suflet,
Sa rad de tot, ca niciodata,
Sau sa privesc tabloul ce ti-l facuse
Candva o inima din lava si de lut

Poate-ai vrea sa-ti mai ascult
Vocea lina inc-odata,
Sa iti spun ca tot ce-a mai ramas
In urma-ti e negru, durere si necaz.

Dar tu nu esti om,
Nu azi.
Esti vant, esti umbra, esti ce ramane
Dupa o intreaga, lunga, zi
In asteptare, esti o urma
De sare desenata pe-o stanca
Inalta, colturoasa, dar om nu.

Si mai esti

Sunetul aspru al creionului pe coala,

Prapastie neagra ce-nconjoara

Miezul de-un alb murdar al existentei,

Tot ce-i mai zgrunturos si mai vulgar

In rupturile ceresti.

Tu esti…

Tot ce-a putut fi rau vreodata

Pe portativul ocultat al rimei mele,

Franghie groasa, taiata, jumatate

Innodata de o grinda

Altfel gri si-ea, putrezita.

Nici nu stiu de ce

Te mai caut in pesterile

Pe unde m-am impiedicat de tine,

Cand ma uit in spate, vad prea bine

Ca drumul ce ducea inapoi

Spre tinne de pe harta s-a sters singur,

Alfel lucru de bun augur

Daca ma uit atent,

Nici macar nu-ti duc dorul,

Insa amintitrea ti-o car

Cuminte, ca un dric, tot inainte.

Esti asa de usor cand nu mai stai

Cocotat pe-un postament..

Sincer? Doliu dupa tine poarta

Numai amintirile, chiriasele

Unui cotlon ratacit din minte;

S-ar face luntre si punte

Doar ca sa vii inapoi.

Insa ceea ce nu se stie

E ca de-am fost vreodata doi,

Acum doarme-ntr-o cutie..

bietul Noi! e exilat,

Nu-i nici vorba sa se-ntoarca

Fix cand mi-e lumea mai draga.

Deci adio dragul meu,

Plec sa dorm pe linoleu

In orasul fara nume.

Cand te uit, sa nu faci spume,

Ci mai bine zi-mi pe nume

In cladirea de alune;

Altcuiva..n-ai cui ma spune,

Deci, cu bine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s