Am uitat

Image

Cred ca am uitat sa scriu.

Nu-i nici pe departe cum ai uita

Becul aprins sau apa curgand

Cand ai plecat sa urci muntii.

 

Nu, e altceva, mai rafinat,

Cum te-ai uita pe sine dupa cortina,

Pe dupa marginea lumii colturoase

A unui Alt lipsit de suflu, ingandurat

 

Am uitat pana si elementarul,

Despre cum sa-mi depan povestea

In lungul si de-a latul vremilor

Ostile, prietenoase, eu cobor

Prin ceata, intuneric, tot mai adanc

La pas prin abisul necuprinsm in mine

 

Si pare ca inca mai merg

Pasind agale peste covoare de spinim

Spre Nicaieriul desenat aiurea

De umbra genelor ce-aluneca pe glastra,

Intoarse rusinat de la fereastra

 

Insa de-as fi uitat doar asta,

Doar atat de putine,

Supliciul mi-ar fi fost infinit mai usor,

Dar te-am uitat pe tine, si lucrurile-astea dor

Azi parca mai rau ca niciodata

 

Nu te teme, nu te-am uitat subit,

A fost un proces lung, dureros,

Incestuos, din cale-afara de anevoios.

 

Ti-am uitat prima data rasul, 

Si m-am simtit ca ultima ruina.

Apoi, la un infinit de clipe dupa,

Am uitat de vocea ta ce-mi aducea

Pe fata-atatea zambete strengare.

 

Te-ai distantat din ce in ce mai tare,

Nu ti-am mai simtit gandurile, verva

Si-am fost imoral de-aproape

De-un lung si induiosator proces

De mult-hulita dezintegrare

 

Zgomotul e mult si mut,

Pare paradox, dar nu-i,

E doar ultima constanta

Din lumea haosului

 

Caci mi-e haos fara tine, trebuie sa recunosc,

Mi-ai luat radacinile si-acum sus devine jos;

Basmul suprarealist in care m-am invartit

Ca un peregrin afazic fara limita de timp,

Azi devine un cosmar pustiit de-a sa culoare;

Nici durerea nu mai doare…

 

Du-atat amar de umblet

M-am uitat spre inauntrul

Sufletului gol de tine

Cautand doar liniste

 

Insa vad, cu ochii goi

Ca-i lin de demoni fara noi,

Desi-am crezut ca lipsa ta

Imi va aduce linistea

Pierduta intr-o zi cu soare arzator

Undeva pe coclaurii natali

 

Si-asa privind meditativ in oglinda

Constat ca am uitat tot ce tinea

De fantasmagorica tar-a lui “Noi”,

Si nu stii cat de grea e-ncercarea de venit inapoi,

Mai mult taras, vlaguita de iuresul

Pestilential al unei regresii nestiute,

Desenata de-un novice in cele mai amare culori,

Otrava ce inca-mi macina durmul.

 

Iar de te voi vedea candva

In vreun colt obscur si afumat de cafenea,

Voi sti c-am reusit, ca nu halucinez,

Ca in final contextul a decis sa fie-asa,

Sa ramai tu al meu si eu a ta,

Iar uitarea-mi va ramane

Pe veci o bucla a povestii inccrustata intr-un fulg de nea,

Element ce ne-aminteste umbra-n care-am fost candva.

 

Pitita-n spatele oglindei sumbre

Vars azi ultima lacrima

Pentru o insiruire grea de umbre

Ca-ntrun atlas enciclopedic al nemateriei

Si las incertitudinea sa ma cuprinda-n brate;

Cred c-am uitat sa scriu.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s