Prea saraci pentru cultura?

image

Zilele trecute am intrat, prima oară după destul de multă vreme, într-o librărie. Poate părea ciudat, dar de ceva vreme, atunci când vine vorba de cărţi, baza au început să o constituie nu librăriile, ci anticarii.
Librăria aducea cumva a sanctuar, a templu închinat cine mai ştie cărei zeităţi excentrice, aproape uitate…oameni puţini (cu angajaţi cu tot or fi fost 20, dacă!) şi cărţi bune care stăteau cuminţele pe rafturi, doar-doar s-o milostivi careva şi de ele să le scoată din adormire. Cel mai mult atrăgea zona cu cărţi la preţ redus- nume obscure, titluri ce variau de la Banal spre Patetic pe un continuum nedefinit, autori de care nu ştiu cine putea spune sincer că a auzit măcar în treacăt, în metrou, alături de opere ale Agathei Christie şi cărţi ale unor istorici obscuri, ce enunţau teorii greu de acceptat ca fiind valide. Prietena cu care mersesem m-a întrebat, cumva confuză: “Auzi, dar de ce nu bagă ăştia la reducere altceva? Filosofie, istorie, albume de artă…că oricum nu le cumpără nici dracu’!”
Bună întrebare, şi azi mai meditez la ea, alături de povestea din spatele imbecilului, perfidului Timbru de carte conturându-mi cumva o imagine despre cei care sunt cititorii României. Prietenii şi cititorii cu vederi conspiraţioniste mi-au răspuns deja la întrebare- Guvernul, Noua Ordine Mondială, ne vrea proşti, iar un popor care citeşte istorie, filosofie, care se preocupă de artă, e greu de transformat în masă de manevră. Dar eu văd lucrurile un pic mai trist de atât. Citim puţin şi prost, iar librăriile, editurile, ca orice alte organisme orientate spre profit popularizează ceea ce se cere, creând astfel o supraexpunere. Cum să îi dau eu pe mână unui cititor de Libertatea un tratat de Istoria Artei, ce înţelege omul ăla din el? Îl va deschide măcar?
Dacă ar fi o femeie, Cultura noastră dragă ar fi înaltă, slabă, uscăţivă, cu părul alb şi ondulat tuns bob până în dreptul urechii, cu ochi albaştri trişti şi perle la gât, genul de bătrânică nostalgică după “vremurile bune”, care nu se simte “acasă” în palatul din cărămidă şi chirpici în care locuieşte, cu candelabre mari. Se simte singură şi nu vrea să mai iasă din odăiţa ei, cu vedere la mare. Din când în când, cineva îi mai deschide uşa, dornic să îi audă poveştile vrăjite. Însă ea e, de departe, cea mai prezentă în viaţa publică. E ca o regină exilată benevol dindărătul unei uşi albe, căreia supuşii îi poartă o grijă nemărginită şi a căror unică preocupare e să o ştie că e bine. În fapt, ea e bunica părăsită a Societăţii, nepoata care-o proslăveşte declarativ cu acelaşi patos cu care o urăşte când rămâne singură, ea cu sine.
Ne place să ne lăudăm cu o Cultură vastă, milenară, să ne batem cu pumnu-n piept că ai noştri au fost şi Eliade, şi Maria Tănase, şi Cucuteni, şi Cioran, şi Iorga, şi Tonitza. Bun, români au fost, nu zic ba, dar ce ne facem cu ăştia care…sunt? Că avem un trecut frumos, cultural vorbind, nu e îndoială. Problema e că trăim într-un prezent continuu- Iorga a fost asasinat de legionari, Eliade a murit la Chicago, încă ne batem cu alţii pe opera lui Brâncuşi deşi Academia nici până azi nu a recuperat integral manuscrisele lui Cioran şi tot aşa. Atunci ca şi-acum nu am ştiut să ne apreciem valorile. De ce? Fiindcă nu le-am simţit ca valori, nu au fost relevanţi la nivel social, sau nu destul de relevanţi cât să ni se pară că merită interesul nostru, că “aia nu e muncă”. Asta se întâmplă în primul rând datorită percepţiei generale asupra actelor de cultură- dacă eşti artist, vrei să-ţi omori vremea cu ceva şi nu ştii cu ce sau e doar un teribilism care “o să-ţi treacă”. Fix cum ar trece o răceală mai severă. Dacă eşti om de cultură- cercetător, filosof, politolog, istoric…tot nu e bine, că înseamnă că eşti un rigid complexat care vrea să epateze. Şi de aici derivă altă poveste- raportul preţ-venituri. Un bilet la teatru sau o carte bună de filosofie, o ieşire la operă, îţi aruncă în aer bugetul pe o lună dacă eşti student. De comerţul operelor de artă ca tablourile sau sculpturile mi se pare inutil să amintesc fie şi-n treacăt, galeriile de artă fiind mai mult goale. Uniunile “de creatori” nu au nimic mai bun de făcut în condiţiile actuale decât să se autodizolve. Să moară cu demnitate, fiindcă fac orice, numai ceea ce îşi propuseseră cândva nu.
Oare ce şi-o fi zicând Cultura cea bătrână când priveşte la toate blasfemiile comise fără discernământ în numele Ei de către cei ce-o slăvesc cu atâta ardoare..declarativ? Pentru că Ea ştie, un popor e ca un om mai mare- adică e ceea ce consumă, ce vrea, ce aşteaptă. Dacă unui sugar îi dai să roadă carne obţii acelaşi rezultat pe care îl obţii oferindu-i unui popor incult accesul la sferele superioare ale culturii. Adică refuz, ignorare. Fiindcă ne place numai ceea ce putem înţelege, iar un popor care e campion continental la analfabetism nu îl va înţelege pe Kant, e nefiresc. Da, unul sau două procente o vor face. Restul? Restul de 98 vor căuta în continuare sânul mamei.
Da, se poate educa, dar nu atunci când oameni pe care şcoala îi pune în panteonul supraoamenilor pun vitriol în ceaşca de cafea şi aşa amară a Culturii doar ca să poată locui în continuare la Paris, în timp ce elevii români îi înjură printre dinţi încercând să le înveţe părerile despre cărţi, că e mai simplu decât să le citească şi să aibă chiar ei păreri despre. Şi de aici trebuie să înceapă totul- dezintegraţi zeităţile culturale, arătaţi-i şi trageţi-i la răspundere ca pe ceea ce sunt. Ca pe nişte oameni adică. Abia atunci Cultura de a cărei soartă strigaţi în gura mare că vă pasă va începe să scape de riduri şi beteşuguri, să întinerească, să se arate lumii râzând sincer. Când veţi înţelege că între voi şi Manolescu, Cărtărescu, Beligan sau Djuvara e o diferenţă de grad, nu de natură. Până atunci vom privi cu jind vitrinele, gândindu-ne că suntem prea săraci să ne permitem cărţi bune sau că ar trebui să nu ne atingem de salariu o lună ca să ne putem lua tabloul la care ne gândim de când l-am văzut la vernisaj. De ce? Fiindcă ne pasă prea mult declarativ şi mult, mult prea puţin faptic, iar asta e odios. Şi totul în timp ce ei vor continua să taxeze ceva pentru care interesul e la limita subzistenţei oricum…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s