E de la soarele ce-arunca
Priviri de culoarea lavei
Dar dopamina din creier crede ca
E gata, ajunge, ce mai vrei!?
Asa ca ma-ntind
Ca atinsa de deochi,
Ca mortul ce se-ntinde in cosciug
Privind cerul de beton cu Somnu-n gand
Stii cum aflu daca a fost o zi buna?
Daca noaptea tarziu zambesc in somn
Cand imi aud bataile inimii
Stiind ca si-ale tale se-aud
La alt capat de vreme.
Impreuna, scriem la doua inimi
Cea mai frumoasa muzica a lumii,
Un cantec de leagan primordial si continuu
Dar tu esti tu, iar eu sunt eu,
Doua vieti paralele al caror unic punct comun
E locul unde se-ntalnesc in ecou
Doua batai de inima.
Si, brusc, singuratatea capata alta noima,
Ca e nevoie de ea ca sa
Pot aprecia, iubi chiar, asta.
Adica un om tot ca mine.
Nesigur, perfect al imperfectiunii,
Cu un peisaj tomnatic in zambet
Si insinuari lasate-n privire
De cine stie cine;
Un om,
Dar nici gand sa fie ca ceilalti, nu,
E doar un el singular.
O, dulce singularitate, cat esti de veninoasa!
Te simt prin toti porii, de fapt,
Ce sa mai- te impartim si pe tine
La fel de frivol cum impartim
O boare de vant in luna lui mai,
Un apus de august si vederi diferite
Si tot asa, la nesfarsit, tot anul
Caci fara sfarsit e numai inceputul
Un inceput perpetuu si complementar,
Suma a contrariilor regasibila explicit in mine
Si totul de la sunetul unei batai de inima
Ascultat inainte de culcare…
oare?
Lumea Lucretiei 