A povesti, poveste, povestas

Intalnirea mea cu Povestasul s-a intamplat, deloc miraculos, in libraria de peste strada, acel loc miraculos unde caut cartile pe care mi le doresc sa le citesc, dar de care nu dau la anticaritul stradal din vecinatatea ei. Era soare si cald cand ne-am intalnit, eu si cartulia asta micuta, cu coperta interesanta si titlu atragator-enigmatic. ”Hm ! Numai buna de citit in drumurile lungi cu tramvaiul !” imi zic. Dar constat ca e asa, si nu-i tocmai asa cum mi se paruse mie initial. Romanul e atent mestesugit, cu acea atentie la detalii care-l face pe Llosa sa fie perceput drept un scriitor ”pretentios”. Naratiunea curge lin pe doua planuri diferite, creand un pod ciudat, dar pe care nu te poti abtine sa nu pasesti, intre Lima, cu jungla peruana si cu evenimentele politice ale perioadei anilor 60, si Florenta de unde naratorul (sau poate autorul ?- inca imi pun intrebarea asta) ne spune istoria devenirii unui povestas. Pentru ca, desi povestasul are, printre indieni, o valoare aproape sacra, povestasul lui Llosa e unul atat provenit, cat si autentic. E o poveste, la propriu, magica. O carte despre nevoia oamenilor de magic si povesti indiferent de societatea din care vin, o poveste despre marile mituri ale oamenilor si despre devenirea lor. O poveste care, la final, te face sa te intrebi cine e, de fapt, Povestasul. Pentru ca nu e doar un om- pentru indienii lui, era aducatorul de vesti despre restul comunitatii, de povesti vechi si noi, de barfe si cancanuri…adica elemente de care omul are nevoie si azi. E un roman micut, n-are tocmai dimensiunile unei carti ”serioase”, insa e acel tip de carte al carui final e oricum, dar nu previzibil si care, pana la final, te vrajeste. Te vrajeste, facandu-te in acelasi timp sa iti pui o sumedenie de intrebari. Recunosc ca l-am inceput in tramvai, si mai recunosc si ca o lunga perioada de timp l-am tot plimbat cu mine in geanta- nu imi doream atat de mult sa il termin, cat imi doream sa stiu ce se intampla cu povestasul, cine e naratorul- e el, oare, unul si-acelasi cu autorul? Mie uneia, asa imi place sa cred, dar trebuie sa admit si ca l-as intreba pe scriitor asta, sa fiu sigura ca nu bat campii. Ironic sau nu, l-am inceput in tramvai doar ca sa-l termin sub cires, la soare, in vatra satului, leaganul povestasilor autohtoni, intalniti de mine. Cat despre povestas, nu spun mai multe, doar ca finalul, dupa intreaga-i peripetie, te va surprinde radical, ca dupa sa-ti zici: ”Si, totusi, cum de nu m-am gandit la asta?” E o lectura usoara, mai greu e sa-ti revii dupa, sa revii in prezentul cu un infinit de povestasi de carton, care indruga vrute si nevrute, nemaistiind sa povesteasca de fapt asa cum se povesteste- simplu, din suflet si cu miez. Poate ca, devenind atat de rari, de asta au devenit oameni de succes cei care stiu cum sa spuna cu adevarat o poveste, cu dragoste de povesti si de a povesti: pentru ca, indiferent cat de evoluat sau de primitiv ar fi omul, are nevoie de povesti asa cum are nevoie de apa, hrana si soare.
Personal, o recomand ca lectura fie ca esti pasionat de literatura Americii de Sud, vrei o carte usurica sau doar iti plac povestile bune, pentru ca aici ai de toate. Ai o poveste buna, ”cu morala”, care se dezvaluie pe parcurs, o naratiune lina, care o face usor de citit, chiar daca e scrisa pe doua planuri, personaje usor de indragit, si multa America de Sud, cu contrastele-i specifice. Adica tot ce-ar fi nevoie pentru un roman pe care sa-l citesti de drag in vacanta, si la care sa meditezi in voie dupa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s