#antagonistă

am nostalgia unui vis barbar,
un vis difuz, un vis amar,
un vis în care
petice, forme, practici convenționale,
haine, prejudecăți, maniere-o să rămână
grămadă amanet lâng-o intrare.

în visul meu, din mâini îmi iese-o lume
ce o împart în grabă tuturor.
o lume de atingeri fizice, reale,
fragmente de limbaj universale.

visez la lumea-n care pot să fiu
la fel de primitivă, de reală
în public pe cât sunt de obicei
cu ușa încuiată, când sunt goală

în lumea-n care nu mă mai ascund,
ce-a fost o normă azi s-a dus la fund
și corpu-mi nu mai e subiect politic.
visam c-am revenit în Neolitic,
la bonne sauvage, nudism sub ochiul critic

mi-e dor de visul ce n-a existat
decât într-o pereche de priviri vecine,
un vis ascuns cum n-am crezut mai bine
în palmele bărbatului de lângă mine

mă doare azi și haina, și pantoful,
și orice material mă îngrădește.
în corpul meu cea mai reală Eu trăiește,
o existență clandestină, incoloră, cenzurată,
un manifest pitit în orice strop de artă

am un corp și sunt unul.
fra mai vie parte din mine, un pian
ce vibrează la atingerea altui corp,
am grijă
să-l păstrez în permanență acordat
un corp, un pian, un scop,
nu un mijloc de utilitate comunitară dovedită

sunt un rezervor infinit de senzații,
unii le zic păcate.
sunt mișcările corpului gol în lumină,
cândva
protagonista strălucitoare
a poveștilor cu fete bune.

s-a derulat timpul, s-a-ntâmplat revoluția,
protagonista a devenit antagonista
stelar-a poveștilor cu fete bune devenite
femei cărora li se-nchină artele,
metamorfoză consensuală, uși închise,
piele pe piele,
acorduri fine, sonore, își pun amprentele
pe noua geografie-a simțurilor,
perpetuu-n mișcare, chiar de stau într-un loc,
corp peste corp, ca într-un joc.