Netrimise (1)

Dragul meu,

Vreau să știi că de la o vreme încoace îmi e dor. Tot mai dor. Mi-e dor de tine, de felurile în care mă făceai să mă simt, de noi.
Mi-e dor de ciocolata cu marțipan, și de zâmbetul tău un pic viclean, un pic fâstâcit. De felul în care mă simțeam când dansam cu tine pe Unchain my heart în lumina albă a dimineții, cu ramurile de pin pe post de perdea. De cum te lăudai că faci cea mai bună cafea. De momentele cu tine dimineața devreme și în plină amiază.
De felul în care se simțea tensiunea dintre noi în public. De felul tău boem de-a fi, de-a vedea lucrurile, lumea. De cât de ușor părea totul.
De tot ce a fost.
Și uneori, când îmi aduc aminte de asta, zâmbesc. Pentru că îmi dau seama că, într-un fel, n-ai plecat niciodată. Ai mers cu mine prin toate relațiile mele ulterioare, invizibil oricui altcuiva. Dar eu știu.
Știu, fiindcă n-am cum să uit, că tu m-ai învățat tot. Cum să mă abandonez momentului. Cum să-mi las pasiunea la joacă. Cum să nu-mi mai fie rușine. Cum să devin femeia care știam încă de-atunci că sunt.
N-a fost perfect, doar omenesc. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat totul, și nici ce-a venit după. Dar a trecut, comparativ, e mult mai puțin decât ce-a fost bun.
Și, dacă te-aș regăsi, la un moment dat, nu ți-aș spune lucrurile astea, nici măcar de m-ai trage de limbă, așa cum ți-e obiceiul. Pentru că n-ar avea rost, și pentru că știu că, oricum, n-ai uitat. A trecut timpul, probabil te-a schimbat și pe tine, așa cum nici eu nu mai sunt cea de-atunci.
Aș lua-o însă de la zero, și ți-aș oferi o poveste nouă, cu alte amintiri. Dacă.
Până atunci, rămânem așa. Un pic boemi, un pic senzuali, și poate, uneori, un pic nostalgici.
Cândva a ta,
L.

#însemnată

sticla filtrează lumina fluidă
alb, alb, alb, rece, impersonală
doar ea, graniță
între un înăuntru și-un afară,
separatism dogmatic între-un acum și-odinioară

alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
în interior urlă amintirile-a ce nu s-a spus
sub diluarea-n ritm de respirație
a liniei dintre jos și sus,
demarcație, contopire, navetism spre pol opus

tactil. sacadat. improbabil. scindat.
viitoru-i amanetat într-un trecut îndepărtat
orele cad transversal peste neoane,
în ochi îți lucesc sclipiri de milioane

cerul nu e limită, mi-e pat
cu baldachin sub care te-am sedus și abandonat
înainte să vrei să opui rezistență.
eu vin și invadez, te am și-apoi plec
obsesivă-n esență, incandescentă-n demență

alunec spre Sudul ființei mele imaginare,
un infinit neterminat, tămâios,
pași mici, încăpățânați, mă joc dureros
în timp ce mă ard atingeri nealterate. uitare.

explorez
constant noi forme, atingeri, mirosuri,
mă caut
în lucirea unei singure priviri,
nemărginit transmițător de viitoare amintiri..

pasiunea schimbă, transformă
feminitatea-n ispravă opțională și râde
în fața sexului bun-comun, aroganța
celei care știe că-i vorba de contrast
ca-ntre polii aceleiași ființe
mai mult sau mai puțin vii,
mai mult sau mai puțin abstractizate.
alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
totul alb în afară,
totul radioactiv de la păcate neterminate
ce se dau cap în cap pe dinăuntru

vin. te am. plec. nu mă uiți. stihie.
în Sud lumina curge,
se prelinge prin vene,
păcatul
e ce lucește-n bezna privirii,
nu te teme
contactu-i încă viu, necenzurat
e prea târziu
să ne mai fim unul altuia prea devreme.

#apoteoză

timpul trece,
filă după filă
tic-tac,
eroare.

o noapte, două nopți.
o lacrimă, două lacrimi
grandoare.

un an, doi ani, jumătate
povestea bântuie lumea,
metastază.

o încercare, două-ncercări.
remușcarea colaborează cu speranța,
lumea se-ntoarce pe dos,
apostazie.

o atingere, două atingeri.
un infinit de atingeri, pielea
mijloc de comunicare inter-spirit.
opulență.

un sens. atât.
un singur sens pe care
se plimbă-n voie dorința.
dorința precede-n pași de dans Ființa.

o plăcere, două plăceri,
căutare onest-a plăcerii
libere de vinovății.
relaxare.

un bărbat, doi bărbați,
nostalgie.
dorul de-a te simți dorită.
revoluție.

o dimineață, două dimineți,
lipsă.
lipsa durerii din piept
ce te-anunță.
uitare.

un vis, două visuri,
moliciune.
absența încordării toropește.

un păcat, două păcate, șirag
al vinilor închipuite
ce nu mai sfârșește.
aroganță.
amintirea ta nu mă mai privește.