pe urmele mele umblă mereu
o caravană. senzații, trăiri, adâncimi
încă străine de cuvinte s-au
înregimentat și mă urmează cuminți
pretutindeni.
monștrii celorlalți sunt
culorile mele neon, prieteni
ce nu mă lasă să mă pierd de mine.
legiunea străin-a iluziilor călătoare,
ariergarda cu iz de caise a tot
ce poate fi expus unei priviri
azi fire narative rupte
mă recompun, păpușă din abis,
și-aceleași fire mă
întorc fără să simt la cea
pe care-am cunoscut-o printr-un vis,
atâtea forme
ce mi se sparg de degete-nainte
de-a apuca, măcar în treacăt,
să se fi născut.
e-o caravană
care-mi umblă la pas interioare
greoaie, ample și nicicând pustii,
povești visate despre ce-o să fii
atunci când ai să ai curaj să scrii
despre lumina din umbra spatelui retinei,
zi
cât o profeție ne-mplinită, regăsirea
acelui drum spre-acasă dinăuntru
de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu
Lumea Lucretiei 