#cunoaștere

știu că o să citești asta,
chiar dacă nu o să zici nimic,
chiar dacă furiș, să nu-ți
recunoști nici măcar ție, și știu
că nu vei zice nimănui nimic despre ce-a fost

știu că, la ani distanță, corpul meu
încă a păstrat amintirea atingerilor tale
neștirbită. urme ca o hartă secretă,
ascunsă în plină lumină

știu că nu ai uitat vara
în care ne-am ciocnit ca din întâmplare,
și nici felul
în care te-am privit atunci când stele
începeau să răsară.
era vară și am știut că te văd
pentru ultima oară

știu că încă ai vii în minte toate detaliile
chiar dacă îmi ziceai
să nu mai fac presupuneri, chiar dacă
viața ta arată altfel acum, ai trecut peste,
știu
pentru că nici eu nu le-am uitat

știu că-n nopțile când nu pot să dorm
mă roade pe dinăuntru tot
ce-am fi putut să fim și n-am fost,
te-aștept oricât, poate singura
promisiune de care mă mai țin
și azi, cu dinții, ca un Sisif ce-a cucerit
culmile extazului și văile disperării.

și tu știi că ăsta e adevărul decantat în ani, mai greu decât vinul, că
nu-ți trebuie decât curaj,
că e nevoie de un mesaj ca să m-adun
și să facem lucrurile până la capăt, că
oricum toate poemele mele de la o vreme
sunt despre tine, despre lipsa ta, despre
durere, vicii, despre noi
I don’t wanna miss a thing

but are you ready to turn your words in life sequences?
are we there yet?

azi, viața doarme împărțită egal
în înainte și după bărbatul
cu foc în ochi și zâmbet cald,
azi
doare mai tare decât în toți anii ce s-au dus,
încă
aud sunet de sticlă spartă de podea atunci
când ți se rostește numele într-o încăpere,
neînțelegând parcă de ce
mai poartă și alți bărbați
numele tău.

#cinematic

cercurile existenței mă strâng,
lațuri de sârmă ghimpată în jurul
șoldurilor ce tânjesc după atingeri străine,
datorii care se cer, se strigă
plătite mă-nconjoară într-un cerc
de degete, de mâini, de glasuri care vor,
care încearcă
să m-atingă, să mă pipăie, să mă aibă.

mă-nmoi în priviri flămânde, mă măsoară,
mă cântăresc încercând să mă știe.
ascund pe după ziduri cețoase
tot ce mi-a rămas de preț, depozitat
în firele de păr, în clipiri, în oase.

pe pielea mea se duce războiul
de cucerire și transformare a ei
din armură catifelată într-o pânză
numai bună de proiectat filmele
unor stăpâni instabili, de care nu mă leagă
decât obsesia apropierii de interzis, cafeaua
metabolizată-n conversații la trei dimineața

azi nu vreau să mă-ntrebi cine îți sunt,
întreabă oglinda dacă poți
să-mi fii tot ce visezi cu voce tare.
eu îmi sunt mie vânt și foc și apărare
vina
mărturisirii-mi întunecă azi
și cel mai aspru soare, nuanțe de ierbar
mă-ntorc
la fantoma urletelor unor lupi străini, captivi
într-o pustie fără margini sau drum
pe care să se-ntoarcă și se pierd
iar, și iar, și iar, acasă
devine o rană de neînchis, miros amar,
închipuire amenințătoare ca luna în ultimu-i pătrar.

#infatuată

eșarfa roșie mă privește complice
din sertarul cu obiecte speciale,
îmi promite
că o să împărțim iar ore, minute, clipe
greu de uitat.
eu, ea, rochia roșie, dresurile plasă…
și un bărbat.

dar mâine se apropie cu fiecare azi,
dragostea ta mi-a fost cușcă,
pereții
m-au strâns pân-am simțit
cum mă înstrăinez de mine
durerea
singurul ghid spre o ieșire
altfel de negândit.

e mâine deja, port rochia
preferată a marii mele iubiri,
fiecare
zâmbet, prilej de bucurie, nou început
e încă o înmormântare
a tot ce-ar fi putut să fie și…n-a fost.
libertatea mi-a venit prin curier,
contracost.

viitorul răspunde la întrebarea
Oare m-a uitat?
o face
ghiduș, flirtând pe sub gene, privindu-mă
lung cu aceiași ochi verzi pe care mi-i aminteam.
viitorul
e gata să se-ntâmple, să vină,
să mă prindă hotărât de mână în timp ce
alungă fantome veninoase cu un zâmbet
prin care i se preling raze calde de soare