#arhitecturi

‘te-aș fi iubit prin toate cotloanele’, mi-ai zis,
dar ușa de la intrare avea lacăt
iar eu n-am ajuns cu mâna la stiva de chei.
încet, pe vârfuri. pitică în țara uriașilor,
saga fără de capăt.

copilul din mine umblă prin lume,
scotocind lacom după uși, ferestre, detalii
de care să se mire
și holuri. mai ales holuri. știe el
că acolo se pun bazele oricărei povești
chiar dacă geamurile n-au vitralii

cândva, a avut pe mână Paradisul. nu era
tocmai după colț, dar avea
gust de cafea lăsată să se răcească
și ciocolată cu marțipan dimineața. lumini
de apusuri și dimineți leneșe filtrate
prin perdele de ace de pin. avea
texturi de cărbune și gresie, miros
de nerăbdare care le vrea pe toate, acum.
acum era singurul lui timp acceptat
paradisul
avea holuri ca niște vene pe care
se vedeau ca niște cicatrici urmele
de siluete ce i se imprimaseră în tranzit.
câte corpuri, atâtea povești
câte povești, atâtea pulsații de viață
paradisul
loc unde viața se-ntâmpla pur și simplu
fără să dea cuiva socoteală.

dar
viață era și-n afara lui,
într-o zi, locatarii
au fost anunțați că li se pregătea
ceva. izgonirea.
lăsați
să se-mprăștie înspre oriunde, ața
care legase oamenii-n buchet
se rupsese pe nesimțite

de atunci
e totul ecou pastelat
al vuietului familiar ce însoțea
arhitectura subversivă din paradis,
loc ce nu mai e reperabil via GPS
formată din povești, senzații, contraste

și poate că tu
chiar m-ai fi iubit
prin toate cotloanele,
lângă toate scările,
m-ai fi lipit de toate intrările,
dar
paradisul a durat cât un vis
iar azi nu știu
ce coordonare a făcut
să te regăsesc exact atunci
când nu mai știam cum e
să pot să-mi fie dor de tine,
om
vestigiu al nostalgiei după un
paradis niciodată al meu, balon de săpun.

#nepământeană

dor. sinonimul domesticit
al durerii. cândva
animal tăcut ce vâna fiecare rază de liniște
prin ierburi înalte, târâș.
azi n-a mai rămas nici măcar una.

privesc stropii ploii căzând, stele
cărora li s-a furat strălucirea. inerție.
mă uit în depărtări, ecoul
dinăuntru-mi nu lasă loc de uitare
nesupusă
m-aplec spre geometriile
unui corp ce doarme și când e treaz,
așteaptă
ceva ce n-are de unde să-i mai fie
pielea,
tampon de cunoscut, de absorbit lumea,
moale și caldă ascultă
scotocind după nuanțe. nesupunere
e să știi care scândură din podea scârțâie,
cum s-apeși clanțele.
te poți furișa de oricine, către oriunde,
dar interiorul va sta mereu cu tine.

tu știi, și eu știu.
sunt om, dar nimic din ce-i neomenesc
nu e străin de mine. modelează
tot ce nu pot deschide lumii în cuvinte. ornamente
lăsate-n mers, în gesturi, în mișcări și pupile.
tot ce-i neomenesc în mine
îndepărtează și-atrage, alintă și sperie
în flăcările ritmice, de lumânare, văd destine,
arhivă-labirint de nuanțe

într-o zi, oceanul tău de secrete va-ntâlni
focul cel veșnic al pasiunii mele,
nu te teme.
la vremea aia vei ști că pe stradă-s
o pisică sălbatică, dar care iubește jocurile,
care mușcă, zgârie, se tăvălește
pe suprafața lumii, devorându-i necunoscutele,
nepământeană, în mâinile tale vreau
să-mi abandonez sacadat toate sclipirile,

azi
nimic din ce-i neomenesc,
nimic din întunericul din mine
nu mai sperie. vino.
hai să simți toate nuanțele
pe care le poartă întunericul când se joacă
de-a baba oarba prin lume.
viața începe dincolo de lumină și de bine,
dincolo de apus.
o să-ți arăt tot ce n-ai văzut
și o să-ți spun fără cuvinte
tot ce nu s-a spus. adevărul
trăiește mult prea rar printre cuvinte,
iar geometria corpului, sacră, mișcată,
rareori minte.
tu vino. stai jos, deschide bine ochii și
lasă-mi degerele să se joace, să-ți descânte, să te alinte.
doar privește, atinge-mă, gustă și simte

Exploratorul

 

Intr-una din lungile tale peregrinari

M-ai gasit.

Nimic mai spontan, mai necunoscut

Si-n ultima instanta mai gresit

N-ar fi putut sa fie.

 

Te-ai apropiat zambind,

Parca-ti mai vad si-acum ochii lucind

Si mana-ti cand m-a mangaiat

In toata viata-ti, pentru prima data

Murmurand ca nimic grav nu s-a-ntamplat

 

Ba da, nici nu stii

Ca m-ai domesticit

Cu-n simplu “Va fi bine!”

Iar acum doi fluturi anosti

Ma bantuie

 

Te-am crezut si te-am lasat

Sa-mi agati podoaba de gat

Cheia de bolt-a universului;

Si-atunci m-am cutremurat toata.

 

Anotimpuri s-au dus,

Iar tu odata cu ele

Pe cand eu de dupa ferestre

Udate cu lacrimi dulci de ploaie priveam

La drumul plin de praf

Cum pleci.

 

Dar marea mea-ntrebare e

Cum de-am picat, de ce

Tocmai bratele tale

Topindu-ma, torcand,

Aidoma unei pisici ranite

 

De ce m-am lasat

Imblanzita doar de-un explorator,

Ratacit, sperios dar viclean vrajita

 

 

 

 

 

 

Si-acum vad cum luna

Padurea din juru-mi o-agita,

Ma-ntreb de ce tocmai

Acum am ajuns sa zac

Tolanita, toropita, o felina lenevita

Intr-o casa atent pitita

De la margine de lume

 

 

Insa acum nu mai pun intrebari.

Simt totusi tacerea cum ma cuprinde

Si-ncep sa vad cum imi curgi printre degete,

Fara ca eu sa-ncep sa plang, dau repede

O fuga in interioru-mi cel mai salbaticit,

Al oglinzilor labirint, doar ca sa

Redescopar in rasu-ti cristalin

Insusi glasul de clopotel salvator al Sperantei.

 

Da, ma uit retrospectiv

Cu-n zambet tamp, numit

Suav de catre unii,

Si vad in clar ca dimineata

Cum eram cea mai ne-mblanzita fiinta,

Dar mi-ai spintecat scutul cu-n zambet,

Mi-ai dat rasete sincere ca garantie

Si m-ai imblanzit− poate-asa a fost sa fie.

 

Iar ploaia s-a oprit,

Pe caldaramul prafuit

Cu stele si cu note muzicale

Si-acum…doare.

 

Da, doare.

Doare ca nu ma mai vad

Fara tine, ca un orb

Ce si-a pierdut calauza;

Si doare chiar tare,

Ca pe-un pictor pe care l-a abandonat muza,

Caci imi vad neputinta oglindita-n

Felul in care nu mi te pot inchipui

Ramas la vatra, pierdut,

Confuz, ratacit de tot ce-am avut.

 

 

 

 

Dar vremea trecuta

Lang-exploratoru-mi siret

M-a indarjit la modu’ concret.

Tin de tine cu dintii, trag aer in piept

Si ma multumesc zambind s-astept

O zi fictiva, niciodata petrecuta,

Stiind prea bine ca n-are sa vie curand.

 

De-asta zambesc si ma revezi dansand;

Salbaticiunea pe care-o iubesti a venit acasa

In sufletu-ti gol, nu-i chip sa mai iasa.