#circumstanțială

uneori corpul meu mă urăște,
durerea
rămâne indicatorul sincer, semn
că iar am greșit drumul

atâtea nume în jur care
nu-mi spun nimic.
oameni
adunați ca într-un pomelnic închinat
unei vieți care…
nu mai e

scroll, scroll, scroll.
mi-am pus amanet timpul și-am plecat
să mă redescopăr, să învăț
să mă citesc prin ochii altora,
în sens opus parcă
vechii fugi de mine

realitatea are corp, iar corpul meu
are memorie. ține neapărat
să nu uit nimic.
nici cine am fost, nici cu cine
m-am intersectat,
cu care trupuri
m-am împărțit nedemocratic dând
mereu mai mult decât aș fi putut primi

câteodată,
atunci când eu vreau să uit, iar el nu uită
îmi amintesc că trupul meu
are accese violente de ură uneori,
durerea
îmi amintește continuu cine sunt
scurtează liniile vagi, mentale
și-atunci
îmi privesc lung mâinile gândind
că explorarea începe din interior,
c-a venit vremea
să mă ating de corpul meu cu drag,
ca de-o minune.
un corp cu o istorie imperfectă și un nume

#fantásia

fantezie. fantasmă. fantasmagorie. agonia
lumi
care se întâlnesc fără să se despartă,
visul
a spart deja granițele cu realitatea,
invazia are forma zilei de mâine,
Șeherezada stă derutată într-o
poveste orientală sucită, distopie, citește
în cafea; sfârșitul
nu mai e nici măcar previzibil,
fericirea se mută la mituri personale

un apus, două apusuri, dor
de portocaliul cu subton de roz celest
ce-a păzit nașterea unei povești,
durerea
de sub stern se întoarce spărgând ușa,
cu zgomot, se separă
de liniștea cu care a plecat. prietenie
unilaterală, indivizibilă de ritmul vieții.

o dimineață, două dimineți, ceață.
reflexia din oglindă e tot
ce mai recunosc. corpul meu
singura realitate controlabilă.
cum am ajuns
să nu mai văd decât dezastru
în propria viață?

vina devine materială, un zid
de care mă izbesc cu toată ființa.
6 litere și datoria
de a rămâne. acum mai mult decât oricând
tot ce pot face-i să rămân pe loc
chiar și atunci
când nimeni altcineva nu mai rămâne
mai ales atunci…

fantezia se termină cu mirosul
de pâine caldă și cafea. realitatea
mușcă din ființa mea, lup tânăr și lacom

nu judec. ai plecat
înaintea singurului moment
când aș fi avut nevoie să rămâi,
azi văd lumea cu proprii ochi și știu
că viața mi-a fost miză într-un joc de demult
și că într-o bună zi o să mor,
ca toate femeile din neamul meu,
înecându-mă cu adevărul,
captivă-n propriul suflet pe care
n-am apucat la timp să-l pun pe mut.

#antagonistă

am nostalgia unui vis barbar,
un vis difuz, un vis amar,
un vis în care
petice, forme, practici convenționale,
haine, prejudecăți, maniere-o să rămână
grămadă amanet lâng-o intrare.

în visul meu, din mâini îmi iese-o lume
ce o împart în grabă tuturor.
o lume de atingeri fizice, reale,
fragmente de limbaj universale.

visez la lumea-n care pot să fiu
la fel de primitivă, de reală
în public pe cât sunt de obicei
cu ușa încuiată, când sunt goală

în lumea-n care nu mă mai ascund,
ce-a fost o normă azi s-a dus la fund
și corpu-mi nu mai e subiect politic.
visam c-am revenit în Neolitic,
la bonne sauvage, nudism sub ochiul critic

mi-e dor de visul ce n-a existat
decât într-o pereche de priviri vecine,
un vis ascuns cum n-am crezut mai bine
în palmele bărbatului de lângă mine

mă doare azi și haina, și pantoful,
și orice material mă îngrădește.
în corpul meu cea mai reală Eu trăiește,
o existență clandestină, incoloră, cenzurată,
un manifest pitit în orice strop de artă

am un corp și sunt unul.
fra mai vie parte din mine, un pian
ce vibrează la atingerea altui corp,
am grijă
să-l păstrez în permanență acordat
un corp, un pian, un scop,
nu un mijloc de utilitate comunitară dovedită

sunt un rezervor infinit de senzații,
unii le zic păcate.
sunt mișcările corpului gol în lumină,
cândva
protagonista strălucitoare
a poveștilor cu fete bune.

s-a derulat timpul, s-a-ntâmplat revoluția,
protagonista a devenit antagonista
stelar-a poveștilor cu fete bune devenite
femei cărora li se-nchină artele,
metamorfoză consensuală, uși închise,
piele pe piele,
acorduri fine, sonore, își pun amprentele
pe noua geografie-a simțurilor,
perpetuu-n mișcare, chiar de stau într-un loc,
corp peste corp, ca într-un joc.