lego

pic, pic- sunetul ploii
care se dă de zor
pe toboganu-acoperiș
un alt strat la talmeș-balmeșul sonor al lumii

o pată închisă peste albastrul deschis,
și o undă de lumină bătând auriu,
venită parcă
de undeva din spate,
de undeva de după o ușă.
un alt apus cu nori,
un alt joc de culori,
un alt strat la teancul de zile trecute

rece. vârtej pe coloană.
ghem în piept și ochi larg deschiși
în noaptea proaspătă, crudă
un alt strat de dor la răbojul
rănilor primite cadou de cine-mai-știe-unde
și neașezate-n cutiuțe încă

soare pe față
și timp care stă pe loc.
zâmbet și liniște, tors
miros de cafea și nici un gând rău.
gust de magie și promisiuni.
doar un alt strat la inventarul
rarelor dimineți luminoase pe dinăuntru
ca și pe dinafară

detalii. culori și uimire.
dureri de picioare și bucurie
pupile dilatate, burice de degete curioase
să vadă, să simtă pe limba lor
ce-i acolo. texturi.
un alt strat din lume descoperindu-se
la întâmplare atunci când vrei s-o vezi
pe ea așa cum e, prin ochii tăi

jazz în surdină și timp mort.
o cameră goală, mâini
care descoperă pielea constant în alte feluri
pur și simplu. mereu.
un strat caligrafic, scris lent,
la jurnalul periodic
al intimității cu propriul corp.

parfum și adiere de vânt.
cad petale, se strâng nori
o privire pe gaura cheii
spre anatomia descompunerii.
un alt strat la ciclicitatea facerii lumii.

toate straturile astea sunt doar
două zile dintr-un timp
care comprimă tot și nu ucide nimic.
timp de sărbătoare.
timp de treabă.
timp de explorat. de umblat
brambura prin lume. prin lumea
dinăuntrul și dinafara ta.

are și timpul straturile lui
pe care le pune, în permanentă mișcare,
peste starturile puse conștiincios
de furnicile-oameni, inconștient.
așa se scrie geneza alternativă,
zi după zi, în straturi
și tot așa se preface lumea,
strat peste strat, zgârie-nori
de lego, stridenți, vii, coerenți
în pestrițenia lor fără habar.
e azi un strat, și mâine-un strat
și ieri-ul se adună iar
cu straturile ce-or urma
din lumea lui, a mea și-a ta.

#tot ce vrei

tot ce vrei e de partea opusa

a fanteziei, a linearului, a disperarii.

a trecut de mult gardul fricii

si hoinareste mut pe taramul

pitit in umbra sarmelor ghimpate

poti avea tot ce vrei,

dar asta e doar ce-ti zic ei.

si poti avea tot, orice, dar…

stii ce vrei?

intreb si eu si zic sa

te feresti cat poti de zei

claditi din minciuna si chirpici

ce s-au spoit cu auriu si se vad zmei.

de le dai timp, nici colb nu ramane din ei…

pare frumos, dar adevarul nu-i aici.

poti fi cine vrei, adica oricine,

dar e si aici o intrebare:

ce stii despre tine?

una din marile-ntrebari,

de n-ai grija la nuante,

o sa te trezesti sub un curcubeu de sperante

poti fi ce vrei, asa se spune,

d’aia sufletul meu tot umbla prin lume.

tot d’aia te uiti la mine de parca

sunt Frida Kahlo la crasma din colt, direct de pe Arca.

umblu si tot umblu, din noaptea fara nume,

eu nu sunt nici vorba, nu sunt nici pronume.

sunt tot ce-am vrut,

dar nu-nseamna nimic,

sau nu mare lucru de cand s-au risipit

in penumbra de rascruce acei ochi

ce ma priveau jurand ca nu se vor duce,

la gramada cu promisiunile unui timp pierdut

puteam fi tot ce vreau,

asa ca m-am decis sa fiu eu.

pare putin, trist, dezamagitor,

dar nimeni n-are sa traiasca-n locul meu;

cata vreme respir si simt, am valente de zeu.

daca pot fi orice,

voi fi emotie pura.

necenzurata, muta, dura

ca aerul muntelui cand iei prima gura.

abia asta e ce da dependenta,

si cand nu exist te duce-n prag de dementa.

tot ce vreau e ludic, intens, n-o sa neg esenta,

nu cata vreme asta i-ar periclita existenta

tot ce vreau pot sa fiu si nu-s.

caci la tot ce vreau se ajunge-n doi

iar oameni vechi n-o sa ma-nvete drumuri noi.

eu vreau drum nou, vreau sa ma-nveti,

si-apoi sa-mi dai drumul inapoi in lume.

nu te speria, pastrezi o parte din mine

si poti oricand privi cum ma gasesc

si regasesc umbland mereu pe-alte carari,

mica Alice din nicaieri, cu ceva mai multi de ieri

in plus la numarare. si, sa vezi eroare:

tot ce-am vrut m-a facut prea mare,

sa pot, de vreau, sa ma suprim.

ma porti la gat, asa pot fi putin,

altminteri orice-i mic e chin.

pot fi orice, asa ca-s eu

nu o regret, nu zic ca-i rau,

dar se dilata spatiu-n jurul meu

si, uite, vad cum se latesc peretii

cei albi de spaime-n gerul diminetii.

sunt tot ce n-ai habar ca vrei,

pierduta-n asteptarea cetii.

astept sa ma gasesti, sa-mi vezi

tactil cealalta perspectiv-a vietii.

de pot fi tot ce vreau,

raman ce-mi sunt,

caci mi-s destul, pe drept cuvant.

sunt eu cea care sunt, pot fi

a lui, a ta si a oricui

sau pot ramane-a nimanui

si viata tot nu va durea

caci mai intai de toate-am fost a mea

iar asta stiu ca nu se va schimba

nici cand pe trupu-mi vested o sa port pamant,

caci am trait si-am hoinarit ca mine;

eu cea care sunt. si-am insirat

cuvant dupa cuvant intr-un colier.

e-averea mea, esenta-mi diluata

ce-o las oricui prin testament in vata

sa-nsire amintiri de nopti de vara

dureri plimbate-n lung si lat

de impletit cu sfoara.

Haos

 

“E moartă odaia, și mort e poetul…”- Noapte de decemvrie
Si balade trec in zor
Intinand cu-a lor tristete
Lunca, tara, continentul

Geamu-i crapat, aripi de cocor
Survoleaza intinderea neagra,
Avioanele-s duse de-acum
Sa scarmene norii de scama,
Alegorie-a unui intelept
Ce n-ar mai sti visul ce-nseamna

Afara se-aude
Un raset suav,
Caldura se propaga prin asfalt
Iar oamenii merg cu ochi inchsi
Spre-ndestularile placerii

Si rad, si canta, bucurosi
Ca a murit poetul
Azi n-are cine-i critica,
Ei au coroana, sceptrul,
Si de atata vanitate
Orasul suna doar a sticle sparte,
A sticle sparte cu miros de ambra,
Tabloul unei lumi ce o sa fiarba