știu că o să citești asta,
chiar dacă nu o să zici nimic,
chiar dacă furiș, să nu-ți
recunoști nici măcar ție, și știu
că nu vei zice nimănui nimic despre ce-a fost
știu că, la ani distanță, corpul meu
încă a păstrat amintirea atingerilor tale
neștirbită. urme ca o hartă secretă,
ascunsă în plină lumină
știu că nu ai uitat vara
în care ne-am ciocnit ca din întâmplare,
și nici felul
în care te-am privit atunci când stele
începeau să răsară.
era vară și am știut că te văd
pentru ultima oară
știu că încă ai vii în minte toate detaliile
chiar dacă îmi ziceai
să nu mai fac presupuneri, chiar dacă
viața ta arată altfel acum, ai trecut peste,
știu
pentru că nici eu nu le-am uitat
știu că-n nopțile când nu pot să dorm
mă roade pe dinăuntru tot
ce-am fi putut să fim și n-am fost,
te-aștept oricât, poate singura
promisiune de care mă mai țin
și azi, cu dinții, ca un Sisif ce-a cucerit
culmile extazului și văile disperării.
și tu știi că ăsta e adevărul decantat în ani, mai greu decât vinul, că
nu-ți trebuie decât curaj,
că e nevoie de un mesaj ca să m-adun
și să facem lucrurile până la capăt, că
oricum toate poemele mele de la o vreme
sunt despre tine, despre lipsa ta, despre
durere, vicii, despre noi
I don’t wanna miss a thing
but are you ready to turn your words in life sequences?
are we there yet?
azi, viața doarme împărțită egal
în înainte și după bărbatul
cu foc în ochi și zâmbet cald,
azi
doare mai tare decât în toți anii ce s-au dus,
încă
aud sunet de sticlă spartă de podea atunci
când ți se rostește numele într-o încăpere,
neînțelegând parcă de ce
mai poartă și alți bărbați
numele tău.
Lumea Lucretiei 