luna e locul de unde
bunicile ne țin de mână peste timp
atunci când simt că ne e teamă,
nopțile
în care somnul nu-i decât un pește
pământul e un podium uriaș,
impunător, unde defilăm toți
în același timp cu poveștile noastre,
copii în corpuri prea mari pentru noi,
copii pierduți care strigă, dansează și vor
să-ți arate, fiecare din ei,
că povestea lui, a lui și doar a lui,
e cea mai mișcătoare dintre toate.
timpul e un uriaș indiferent
care se uită la noi și râde.
nu vindecă
nimic, doar ne lasă
rănile să prindă cicatrici
și aruncă peste ele ironic praf,
adevăratul praf de stele,
uitarea.
dragostea e acel ceva
de dincolo de mintea omului,
o punte-ntre aici și lună,
singurul
lucru fără de care nu se poate trăi.
putem exista fără dragoste o viață-ntreagă,
de trăit
începem doar abia când
o găsim.
Lumea Lucretiei 