I’ve always loved cats, regardless of their pedigree or color. They’re gorgeous and graceful, know what they want ad what they don’t, and know it too damn well sometimes. She wanted the old lullaby for herself in the late-spring afternoon, for example. And, as one can see, she had it her way. I don’t know much about you, but when I’ll grow up, I wanna be a cat.
This is just the beginning of putting on display a long standing trial of showing people the world as I see it. I double the writings with my photography passion, in order to compensate for my lack of skills at painting. Here’s an urban sunset from when I was still a student, seen from my window, the ending of a late-spring day and one of my dearest shots. Stay around and enjoy the view!
Incep articolul cu o confesiune: nu stiam de existenta fratilor Manakia pana sa aud despre ei la un curs. Mi-au parut, din prima, niste personaje mai mult decat curioase, dar n-am aprofundat subiectul atunci. L-am lasat, cum fac mereu, pe mai tarziu. Mai tarziu a insemnat o diferenta de cateva luni, cand am descoperit cartea intr-un anticariat si mi-am zis ca merita o sansa si ei. Dar am citit-o alte cateva luni mai tarziu, cand am fost sigura ca am timp s-o diger, nu doar s-o citesc.
Pentru ca lucrarea lui Marian Țuțui nu e chiar o biografie de luat la plaja. E impresionanta, dar nu prin furnizarea de informatii cu tenta de tabloid sau anecdota. De fapt, cred ca cei doi frati, Milton si Ienache, ca personaje, nu se pretau. Povestea celor doi frati Manakia este, in primul rand, povestea romanilor ce traiau in diferite parti ale Balcanilor inainte de Primul Razboi Mondial. E povestea unor oameni care, prin fotografiile si filmele lor, au lasat mostenire marturii ale unui mod de viata ce n-avea sa se mai gaseasca replicat ulterior. Ale unui stil de viata patriarhal, traditionalist, orientat spre comunitate si traditii, cu respect fata de un anumit tip de ierarhizare sociala si familiala. E povestea romanilor, a aromanilor, si a tuturor popoarelor cu care acestia au trait laolalta in Balcani. Si asta e unul dintre elementele ce o fac sa fie o lectura surprinzatoare- bogatia informatiilor, naratiunea ce curge lin printre episoade tumultuoase ale istoriei regiunii si munca fratilor Manakia, alaturate putinei noastre cunoasteri asupra Balcanilor.
Pentru ca, desi ne batem cu pumnii in piept ca suntem un popor balcanic (si, din ce-am vazut, suntem mult mai balcanici decat suntem inruditi cu Vestul), nu stim prea multe despre care-i treaba cu Balcanii astia. Semanam la port, la organizare, am impartit momente ale istoriei, iar romanii au plecat inca de timpuriu spre Balcani. Si, totusi, nu stim foarte multe despre Balcani, rezumandu-ne doar la cateva clisee mari- orgoliosi, excentrici si impulsivi.
Fratii Manakia, prin munca lor, fiindca biografia e presarata cu imagini din filmele celor doi frati, dar si cu fotografii realizate de acestia, iti spun o alta poveste a relatiei dintre Romania si Balcani, o poveste ce seamana mai mult cu cea a unor vecini cumsecade ce au ajuns sa se imprieteneasca. Cu toate acestea, insa, biografia celor doi frati vine si cu o anumita doza de inedit data nu de vietile lor private, ci de momentele istoriei in care au fost martori, pe care le-au observat indeaproape, activ, lasand marturii vizuale despre acestea.
Personal, vad in lucrarea lui Marian Țuțui, pe langa pasiunea pentru mostenirea lasata de cei doi frati si de importanta lor sublicitata la evolutia filmului si a etnografiei vizuale, o carte desteapta, atent construita. Nu e genul de carte pe care s-o iei la plaja, dar e cu siguranta cartea pe care vrei s-o citesti atunci cand vrei sa intelegi un pic mai mult din lumea in care traiesti decat o faci deja. O carte care, fara rigiditate, iti povesteste ce a fost, pentru a putea intelege cu adevarat ceea ce este. Este povestea ce fascineaza, a doi oameni care s-au intalnit, fara bravura, cu Istoria. Care au trait si documentat Istoria la care ne raportam astazi atat de abstract, de parca s-ar fi intamplat aievea, intr-un univers paralel, si doar vestile au ajuns pana la noi. O carte ce te tine lipit de cand o deschizi, si care te pastreaza prins o vreme buna dupa ce o termini. O carte care, de-ar fi citita de mai multi, ne-ar ajuta sa fim mai putin ignoranti si, de ce nu, poate chiar ne-ar ajuta sa capatam mai multa claritate in fata anumitor intrebari, sa mai scapam de cateva prejudecati pe care le avem fata de vecinii nostri de la sud.
Oricare ar fi ideile cu care am ramane, insa, in urma lecturii, Fratii Manakia, imaginea Balcanilor, ramane o carte buna de citit, fie ca esti un pasionat de film si fotografie ce vrea sa afle mai multe despre ce si cum a fost la inceputuri, fie ca pur si simplu vrei sa citesti ceva inteligent, scris cu atentie la detalii si care sa fie misto. Din orice motive ai citi-o, e cu siguranta genul de carte care aduce un plus de valoare timpului tau liber. Asta chiar daca timpul petrecut citind nu e niciodata timp pierdut.
Lumea Lucretiei 