Somatica dublului

36c5fe1cc24091671f91ec05207ddf44.jpg

Am doi ochi cu care privesc lumea:

Cu unul cersesc afectiune

Atunci cand mi se pare ca nu ma vede nimeni,

Imi cer scuze cand vad clar ce cal

Am mai sarit,

Iar cu celalalt privesc lumea.

Imi pun intrebari despre oameni,

Analizez toate posibilitatile, toate reactiile,

Despre viata si corectitudinea ei,

Despre corectitudinea raportarii mele la ea.

Ma intreb daca…

Daca ii vad cum trebuie,

Daca ei ma vad cum trebuie,

Daca nu cumva ce vad e doar o iluzie

Dar mai dureros e

Ca n-am decat o gura.

Cu aceeasi gura spun vorbe

Ce mangaie, ce taie, ce ard,

In cautarea echilibrului pierdut.

Cu-aceeasi gura vorbesc, pe rand,

Imbulzindu-se de-a dreptul

Sau suprimandu-se una pe alta,

Ratiunea si emotia.

“Nu mananci cu doua guri”,

Zice proverbul. Poate.

Dar oh, cat mi-as dori sa pot vorbi cu doua !

Am doua picioare-

Unul pana la glezna in trecut,

Celalalt la granita dintre prezent si viitor,

Tarandu-si dupa sine tovarasul

Greu de la atatea nostalgii.

Infernul uman apare

Sub forma unei singure inimi, insa.

O singura inima-n ale carei odai

Stau frica, iubirea, ura si regretele,

Vecine de palier.

E inuman cum aceeasi inima

Spera, regreta si se teme.

Sau, poate, tocmai aici apare umanitatea;

In confluenta complementaritatii.

Cu toate astea, doar o inima, oricat de mare,

Tot e prea mica sa ne faca Oameni.

Dar, din fericire,

Am un singur pantece

Care-o sa poarte suma

Eterogen-a doua seturi de contrarii.

Fatalitate? Poate.

Dar ce mai conteaza inca una

Intr-un secol al fatalitatii in serie ?

Ravasul

Image

 

Seri de suspine si zori

De zi indoite cu apa

Imi murmura soapte discrete

Ce-s ca niste magaieri caline,

Perfecte,

Lasate amintire tablelor de doua crete

 

Alei pavate ieri cu praf,

Azi vad cum le-acopera iarba

La fel cum, far’ sa se gandeasca,

Graba

Mi te-a luat inainte sa te am

 

Ti-am lasat ravas in podul palmei

Scris in limba stelelor din pamant,

Cu praful stelelor din cer ce-au murit

Incercand s-ajunga, pe drept cuvant,

La suratrele lor din inima Terrei

 

Poate il vei citi

Atunci cand visul, cosmarul

Sau poate viata

Te-or impinge calculele sa-ti faci

Si-ti vor arata cat de mult

C-am disparut din jur

Vei regreta

 

Si totusi, n-am resentimente,

nu Regret

Nici caldura-mbratisarii

Pe care n-am simtit-o,

Si nici privirea-ti ce luneca lin

pe coapse.

 

La fel cum nici parfumul tau

Nu mi-a curs vreodata-n

Loc de sange,

Cum n-am putut afla cum e

Sa traiesc prin tine,

Sa mor fara tine

…”iubire”

 

 

 

Nu iti mai simt lipsa

Si ma tem

Ca nici nu am s-o

mai fac vreodata..

 

Pacat!

Caci in balonul viselor e

Destul de mult loc

Pentru lumea toata.

 

Nu m-ai saracit cu nimic,

Si-i multumesc

Iadului din mine pentru ca

Nu mi-a dat timp sa ma

Ai

Cum ai avut, de-a lungul drumului

Atatea.

si cate-o sa mai ai

Pan’ la sfarsit..

 

Si dupa ce ravasul ti-am lasat,

Pe veci al meu miros ramas

In tine, noroi si praf de stele,

Dor si cant de vise

Colorate tipator, vulgare,

Piperand existenta cu nuante vesele,

obscene,

Cobor spre alte zari

 

Ale fiintei mele franjurate

de tot ce-a fost candva,

Cu mult inainte de….

tine.