Studenta la psihologie fiind, m-am confruntat adesea cu “tata Freud”, cum ii zic studentii, si teoriile sale, pentru ca toate drumurile duc la Roma, iar Roma psihologiei se pare-a fi el. Toate bune si frumoase, pana intr-o buna zi cand, in urma unei discutii cu o colega, in care mi-a zis de la inceput ca ” Totul e psihanaliza, la dracu, chiar explica tot, nu vezi ?? Psihanaliza e baza !”, am ramas gandindu-ma…oare chiar asa sa fie, explica psihanaliza toata firea umana ? Tind sa cred ca nu, pentru ca pe langa ceea ce este inca actual, racordat la realitatea psiho-sociala a timpului nostru, ne raportam foarte mult la concepte vechi, mult prea radicale, in acelasi mod in care crestinii habotnici se raporteaza la scrierile biblice. Mai sunt oameni in mediul academic sa nu fi auzit despre Complexul Oedip ? Putin probabil. Sau despre rolul pe care sexualitatea il are in viata umana (conform aceluiasi Freud, singura motivatie reala pentru care facem ceva, orice, este dorinta de perpetuare a speciei) ? Si tocmai asta mi se
pare-a fi marele pacat al psihanalizei- reductionismul. Conflicte cu figura materna, plus trebuinta sexuala in jurul careia gravitam de la nastere pana la moarte, plus atractia fata de parintele de sex opus, egal firea umana. Chiar asa sa fie ? S-ar zice ca da, avand in vedere cat de multi oameni se raporteaza la aceste elemente psihanalitice ajunse in mainstream deja, ca la niste adevaruri prestabilite, fara sa ne gandim la doua variabile : contextul istoric si spatiul geografic de aparitie si aplicabilitate a ideilor.
Adica aici, in Europa, pot sa se aplice, desi intr-o maniera nuantata (nu te indragostesti de mama/tatal tau, dar iti poti dori ca, atunci cand vei fi mare, sotul/sotia sa ii semene), dar se aplica ele in statele orientului mijlociu, unde fetele sunt promise inca de la nastere de catre parinti in schimbul unei sume de bani, sau intr-una din cele 28 de tari unde mutilarea genitala a fetitelor exista inca drept parte a unor ritualuri religioase ? In occident se vorbeste mult despre “a da viata” sau “a aduce pe lume” ca referire la actul nasterii, eveniment considerat o sarbatoare in viata familiei, dar cum aplicam teoriile psihologice privind dezvoltarea copilului unei societati ca cea indiana, care considera nasterea un eveniment negativ ? Sa nu mai vorbim despre intrerpretarea viselor, numita de Freud ”calea regala catre inconstient”, care-n mai toate culturile lumii, incepand de la cultura veche romaneasca, aia rurala, si terminand cu fascinantele culturi asiatice, are o unda de sacralitate, de mesaj trimis din alta lume, de avertisment, profetie ce trebuie luata-n seama !
De asta consider, printre altele, psihanaliza ca fiind, in forma ei freudiana, ”un ceva” care minimalizeaza pana la grotesc umanul, facand abstractie de varietatea culturilor, de specificul lor, de faptul ca aceeasi fraza pot si vor avea, pentru un mongolez si un german, intelesuri complet diferite. Si de faptul ca asta e un lucru bun, ca diversitatea ne face speciali. Da, teoriile lui Freud au avut meritul incontestabil de a demasca falsa pudibonderie a inaltei societati austriece a secolului sau, nimic de spus, dar haideti, macar pentru o clipa, sa il privim strict prin perspectiva asta. Haideti, dragi cadre universitare, sa nu-i mai ridicam statui prin amfiteatre, ci sa-i tratam ideile in raport cu descoperirile stiintifice ale vremurilor noastre, descoperiri ce din pacate lui i-au lipsit. Haideti sa filtram, sa cernem, sa alegem cu cap ceea ce inca se mai aplica si ceea ce are importanta strict ca o contributie istorica adusa la dezvoltarea psihologiei. Sa vorbim despre ideile care-au contat mai mult atunci decat acum prin prisma a ceea ce le-a facut, de fapt, atat de importante incat sa nu poata fi ignorate. Sa mai fim si critici la adresa fondatorilor de scoala, indiferent de orientare. Ca si ei au fost tot oameni, si tot ce spune un om e perfectibil. De-aia insist pe ideea ca in psihologie trebuie sa stii mult mai mult decat doar psihologie, ca oamenii pot fi intelesi mai bine daca stii si istorie, si filosofie, si religie, si literatura, daca reusesti sa te misti in voie printre diferite zone de confort ideatic ale celor ce-ti calca pragul si cu toate astea sa nu-ti pierzi identitatea, sa ramai in continuare in largul tau. Pana atunci, eu imi pastrez alegerea, si-i intentez divort marelui Sigmund, acuzandu-l de un minimalism nejustificat, iar pe adeptii sai contemporani, de ignoranta si lipsa de discernamant. Putea mai mult, zau asa…si el, dar si ei !
Lumea Lucretiei 