Scrisoare catre natiune

Lume, lume! M-am intors tot la tine, desi speram ca nu o voi mai face vreodata asa. Te privesc si parca nu-mi vine sa cred in ce hal ai decazut, dulce Romanie! Ai fost ca o copila naiva ce-a devenit cocota unui mos libidinos pe-un pumn de bomboane, pe nesimtite. Te-au dezamagit toti si tu, ca rasplata, le-ai dat, in continuare, tot ce-aveai mai bun in tine.

Dupa razboi, i-ai asteptat cu bratele deschise pe americani, dar te-ai pomenit impinsa de la spate parca intr-ale rusilor. Si, dupa 50 de ani de comunism, de abolire a adevaratelor valori, le-ai dat, cu darnicie, tot – de la pamanturi, la minti de aur si placeri avizilor din Occident, in loc sa-ti iei revansa.

Dar ce se vede in afara, e nimic, cancerul e-n tine, macinand cu spor ce-a mai ramas bun pe acolo. Ai urcat scroafele-n copaci si te-ai chinuit sa nu se rupa crengile sub greutatea lor. Pe melteni i-ai facut domni, iar neavenitii, agramatii, au ajuns sa-ti decida viitorul, la fel cum pestele decide ce-o sa se intample cu cocota. Le zici “sa traiti!” celor ce-au uzurpat niste locuri fara sa para ca i-a vazut cineva, c-ar sti cineva cum au ajuns sa fie acum acolo, in timp ce-ti  mai inghiti o lacrima pentru “vremurile de odinioara”. Te uiti prea mult in spate, zau asa!

Si ceea ce conteaza e in fata, e pe pozitii, gata sa te surprinda. Deci mai bine aduna-ti tinerii rataciti prin Strainezia, ocroteste-i pe cei ce-s inca aici, cu tine, protejeaza-i pe toti, pe tineri si batrani deopotriva, pe cei ce au facut sacrificii pentru tine si pe cei ce vor face.

Nu le mai da sa-nghita toate deseurile pe care altii le-au numit  “divertisment”, ci

creaza-ti-l  tu pe al tau. Ca ai putea. Ajuta-i sa-si infiga radacinile aici, nu in lumea mare, descoperindu-si trecutul. Motiveaza-i sa fie cei mai buni.

Renunta la toti parvenitii, la toate mimozele ce-s noile etaloane ;  niste etaloane grotesti, de care nici macar Caragiale n-ar mai rade.  In schimb, fa-i sa reinvete drumul spre teatre si biblioteci, sa-si apere ideile si, mai ales, sa gandeasca singuri!

Ca nu te definesc tiganii deportati sistematic de francezi (cata democratie!!), nici ura italienilor fata de romani sau “eterna” rivalitate cu maghiarii pentru o palma de pamant.

La fel cum nu te definesc nici incapacitatea conducatorilor de-a-ti fi lideri si modele, extravagantele lor adesea kitschoase, gafele monumentale sau luxul lor morbid in care se lafaiesc, de ani de zile, cu-atata nonsalanta.

Tu ai valorile tale ingropate-adanc nu-n piatra, ci-n suflet de batrani. Scoate-le din cotloanele in care s-au pitit sub praf, munti de praf, ignoranta si uitare. Nu stiu cat le meritam, dar lasa-ni-le pe mana macar asa, de proba, ca sa vezi ce-am face. Suntem tot ai tai si noi, da-ne o sansa doar. Nu aur, nu averi. Alea trebuiesc meritate, castigate. Da-ne reperele si valorile de care avem atata nevoie. Iti vom fi recunoscatori.

Te las, inchei aici, caci ti-am rapit deja prea mult timp si nu se mai intoarce. Probabil ca-l puteai folosi mai intelept de-atat, insa eu am vrut doar sa deschizi ochii, sa te trezesti.

Nu cer prea mult, nu-i asa?

 

Confesiunile Tigaii

 

Of, ce soarta! N-am avut noroc in viata asta nici cat un paduche, sau cat o capusa macar! Si oamenii astia, tare greu de inteles mai sunt..Vor egalitate, vor bunatate, simpatie si toata suita, dar numai pentru ei. Pai da, cum sa se gandeasca ei bunaoara ca tigaia mozolita din bucatarie stie si altceva decat sa prajeasca pulpe si cartofi, ca urechile oalelor ce stau nefolosite de cand cu “criza”(care, intre noi fie vorba, a fost mereu cu noi, dar n-am vazut-o pana  nu s-au vaitat aia de peste mari si tari), riscand sa rugineasca sau sa le acopere praful, le aud certurile pe tema banilor si barfele nascute din ura?

Nu, tigaia e doar un biet obiect, bun doar de pus la munci si de care niciun om intreg la minte nu s-ar atasa vreodata. Pai da, voi ati auzit vreodata pe cineva zicand “aia nu se arunca, e tigaia mea de la bunica!” ? Eu nu, nici macar pe cei mai mari “chef-i” ai lumii! Ca deh, mai nou asa li se zice bucatarilor..am evoluat, nu?

Si le dau dreptate- nu prea ai cum sa fii afectuos cu o tigaie. Pentru ca tigaia nu e nici frumoasa, nici surazatoare, nu are nici povestea sau aerul aristocratic pe care-l manifesta, bunaoara, cestile de ceai de exemplu.

Tigaia e neagra, purtatoare de mirosuri grele, unsuroasa..cum s-o iubesti?          N-ai cum, si de-ai incerca.

Cu cestile de ceai, e altceva…ele amintesc de seratele cu ceai din vremea bunicelor, unde fetele mari, pure si suave isi gaseau, pe vremuri, viitorii soti,  prin albetea lor aproape ireala, de reginele vremurilor apuse prin eleganta cu care innobileaza orice masa, cat de simpla ar fi ea, prin desenele ce le gatesc si prin fragilitatea lor..doar sunt de portelan, ce naiba, n-ai cum sa ii dai cu ele in cap sotului ca a venit la 5 acasa, adus de doi amici mai…hai sa zic intregi, desi nu-i chiar cuvantul potrivit.

Prin comparatie, tigaia e buna doar de facut mancare, de ascultat si inghitit lacrimile si tristetile bucataresei din indiferent ce epoca (nu cred c-a existat femeie care sa nu fi plans niciodata in bucatarie..si nu mereu “din cauza cepei”). Tigaia nu e chiar un obiect nelipsit de pe masutele decorate pretentios din sufrageriile “doamnelor” impodobite cu panglici roz asortate la ruj si manichiura…Da’ chiar, a incercat cineva sa foloseasca o tigaie pe post de ornament? Sunt chiar curioasa daca da, ce-o fi iesit. Dar tigaia in schimb, este, alaturi de facalet, o arma redutabila din razboiul sexelor(credeti-ma, in anumite cazuri, sintagma se aplica la propriu!). Sotia te-alearga zor-nevoie cu tigaia, dornica sa-ti dea de nu in cap, macar pe spinare vreo cateva ca te-a prins cu alta “la birou”..nu stiu cum de te vede printre lacrimile alea ca de crocodil, nascute din ciuda si frustrare(nenorocita era aranjata in asa fel, incat ea si pusa la 4ace tot din Neanderthal parea, si asta nu ti-o va ierta nici moarta. Nu ca ai inselat, ci ca ai facut-o cu una superioara ei.)

Daca stratagema ei cu tigaia da gres, nu rasufla usurat! Vine…SOACRA. Cu facaletul agatat de sort, pufuind pe nari, cu basmaua intr-un haos general, vine dupa tine, sa vada ce i-ai facut tu fetitei ei! Si orice femeie, in momentul in care devine soacra, devine o super-soacra! Maestra in aruncarea facaletului de la 15m cu tinta fix intre sprancenele tale, mare minune de nu te va si nimeri. Macar o data, sa le poata povesti apoi nepotilor ce tata prost au! Daca nu te nimereste intre sprancene, tot n-ai scapat, pentru ca, spre amuzamentul general, tot te vei alege cu cateva lovituri de facalet bine croite, dupa ceafa. Ce credeai, ca facaletul e doar chestia aia cu care nevasta intinde foile de placinta ca sa te vada pe tine multumit? Maare greseala, pentru ca facaletul e de lemn sanatos, si combinat cu vreo alte cateva lovituri de tigaie(asta nu vor face cestile in veci, si-s tare mandra!), cu zgarieturi, tipete, reprosuri si alte arme tipic feminine, te va face sa-ti marturisesti vina si pentru caderea Imperiului Roman!

Astea-s momentele noastre de glorie, cand ne mandrim ca iesim si noi din bucatarie, eu si bunul meu prieten Facalet, ca o echipa..fatala! Daca stiti sa ne manuiti, evident. De nu..asta e, mai incercati! Repetitia e mama invataturii, nu-i asa?

Si astea au fost, pana una, alta, povestile mele. Sper ca v-am smuls macar un zambet si va mai astept prin bucataria mea si alta data!

                                      Cu drag,

              Tigaia, regina neincoronata a bucatariei.

Scrisoare catre Dumnezeu

Doamne, daca existi, arata-Te! Vreau sa Te simt, sa ating materialul Tau divin cu

mainile-mi de profan. Am atatea intrebari sa-ti pun, incat ne va lua pe putin o eternitate. Sper doar sa-ntelegi.

Nu prea pot gasi ratiunea in virtutea careia ai lasat omul sa ajunga la ideea profanatoare  ca esti in toti si toate, ca tu ai toate cheile dimensionale si factice. Si ca esti mare, drept, bun. De ce-ai lasat omenirii spre rezolvare atatea enigme? Si de ce le-ai lasat Iadul atat de hulit in vietile lor, pline cu atrocitati de tot felul?

Nu-i asa, Doamne, ca fiecare fiinta poate sa devina Dumnezeu? De ce, cu “bunatatea-Ti suprema” ii lasi pe oameni sa renege si sa uite concepte uitate, esentiale evolutiv?

De unde vine egoismu-ti fara margini, cotropitor ca o sleahta de vandali, dorinta de a fi SINGURUL Dumnezeu? Si de ce mereu trebuie sa ai cu Tine un animal de companie care sa Iti conduca Iadul, aplice raul, ca un judecator hain?
TU esti Raul, neputinta,durerea, chinul, moartea. Daca esti toate astea, de ce nu Te autodistrugi? Ca doar te condamni prin definitie.

La cat sange s-a varsat pentru Tine,i n voile-Ti, nici n-ar conta, nici n-ar fi sesizat. Lasa-ne fara grija-Ti de batran nebun, putem fiinta si fara tine, chiar daca nu-Ti place.

Pana la urma, nimanui nu-i place sa fie inutil, nu?

Ce ma uimeste pe mine e cum de poti fi atat de uman, de mizer si de las. Doamne, esti o canalie! Tu chiar n-auzi urletele cosmice ale disperatilor infiniti? Esti infect Doamne, in toata goliciunea poleirii-Ti cu aur, esti ca o buba enorma, plina de puroi si supuratii. De ce nu dispari odata, cat ne mai vinzi iluzii?

Esti mare Doamne, mare genocid, infama lepra!