#însemnată

sticla filtrează lumina fluidă
alb, alb, alb, rece, impersonală
doar ea, graniță
între un înăuntru și-un afară,
separatism dogmatic între-un acum și-odinioară

alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
în interior urlă amintirile-a ce nu s-a spus
sub diluarea-n ritm de respirație
a liniei dintre jos și sus,
demarcație, contopire, navetism spre pol opus

tactil. sacadat. improbabil. scindat.
viitoru-i amanetat într-un trecut îndepărtat
orele cad transversal peste neoane,
în ochi îți lucesc sclipiri de milioane

cerul nu e limită, mi-e pat
cu baldachin sub care te-am sedus și abandonat
înainte să vrei să opui rezistență.
eu vin și invadez, te am și-apoi plec
obsesivă-n esență, incandescentă-n demență

alunec spre Sudul ființei mele imaginare,
un infinit neterminat, tămâios,
pași mici, încăpățânați, mă joc dureros
în timp ce mă ard atingeri nealterate. uitare.

explorez
constant noi forme, atingeri, mirosuri,
mă caut
în lucirea unei singure priviri,
nemărginit transmițător de viitoare amintiri..

pasiunea schimbă, transformă
feminitatea-n ispravă opțională și râde
în fața sexului bun-comun, aroganța
celei care știe că-i vorba de contrast
ca-ntre polii aceleiași ființe
mai mult sau mai puțin vii,
mai mult sau mai puțin abstractizate.
alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
totul alb în afară,
totul radioactiv de la păcate neterminate
ce se dau cap în cap pe dinăuntru

vin. te am. plec. nu mă uiți. stihie.
în Sud lumina curge,
se prelinge prin vene,
păcatul
e ce lucește-n bezna privirii,
nu te teme
contactu-i încă viu, necenzurat
e prea târziu
să ne mai fim unul altuia prea devreme.

#epilog

cerul scrie într-un alfabet nepământean
scrisori de-o moliciune tactilă
prin retină unei zile
ce tocmai și-a luat adio furiș.
cerul,
ca un balcon plat desfășurat,
o mare mută, albastră, fără briză
sau tactilitate.
biletul de dragoste al unei
povești cât o aripă de fluture.
orbire-n marginea luminii
puf răsfirat pe pleoapele lumii.

dacă aș putea să aleg,
aș alege să fiu o
scriitoare de epiloguri. bijutier
ce însăilează și dă altora
povești în loc de finaluri
de istorii
personale vecine cu nebunia în loc
de final.
oricum neprimit. dorit. căutat.

până atunci împart ca pe o pâine
cu lumea singurul final pe care-l am.
al meu. ăsta.
ăsta-i Finalul. cel de care
mi-am agățat perdele de fum, broderii
de vise, speranțe și argint viu. poate.
poate realitatea o să-mi spună
că a fost doar o păcăleală de 1 aprilie.
că i-a plăcut reacția mea și
a lungit-o.

ăsta
nu-i un final fericit
lumea mea nu-i făcută de Disney.
ăsta e doar un final, sinonim
cu o lungă, grea și-apăsătoare victorie.
ăsta e ultimul poem
mărturie a noastră. act
de deces și ceremonie de-ngropăciune.

chiar dacă noi nu mai există
decât în amintirea unei arhive,
oază de nostalgie, martor
al unui trecut perfect…
privit de la depărtare.
azi

prințul își caută locul sub soare,
împărțind numai accidental același cer
cu cea care-și găsea cândva regat
în distanța dintre brațele lui,
zidind din sclipirile ochilor ce o priveau
cu un amestec de dorință și melancolii
hotare rănilor de mai târziu

e mai,
și azi eu și cu tine
mai împărțim doar o amintire
și, dintr-o întâmplare-același cer.
e mai, și-am obosit
să mai încerc să sper.

Sunsetville

This is just the beginning of putting on display a long standing trial of showing people the world as I see it. I double the writings with my photography passion, in order to compensate for my lack of skills at painting. Here’s an urban sunset from when I was still a student, seen from my window, the ending of a late-spring day and one of my dearest shots. Stay around and enjoy the view!