#viitorul

viitorul are gust de zahăr candel
infuzat cu cireșele coapte ale speranțelor
care aproape că s-au uscat. altar
clădit în grabă pe grămada
viselor abandonate în pustie. abandon sferic.

înăuntru. afară.
iar înăuntru. iar afară.
două sfere ciocnindu-se.
înăuntrul meu se ciocnește
de exteriorul altora, și râd.
azi știu
că exteriorul meu e antecamera, holul
unui interior amplu, dar de a cărui
hartă n-am nevoie. oricum
e desenată pe podul palmei stângi,
pictată
ca o galaxie de alunițe pe tot corpul.
o vezi, dar o poți citi?

viitorul se întâmplă în fiecare zi,
la ore fixe. banalitate
cum numai a răului mai e.
și totuși…

viitorul e ca o pisică adormită.
nu-i un măgar în ceață,
ci o felină cu origini incerte,
gata să toarcă sau să își ascută ghearele
pe pielea ta. și o va face
în aceeași zi.
așa e el, imprevizibil cu acuratețe.

viitorul e o culoare nedescoperită încă,
o rază de soare pe obrajii plânși,
prima înghețată de mentă din an
și prima gură de cafea din zi.
e prozaic ca un funcționar în prag de pensie,
iar efuziunile-i de savoare sunt
artificii pe cerul banalității lui esențiale.
demonstrație de forță și ardoare.
de asta vreau să-mi vând viitorul
pe o îmbrățișare. o caldă, strânsă și sinceră îmbrățișare.