#cinematic

cercurile existenței mă strâng,
lațuri de sârmă ghimpată în jurul
șoldurilor ce tânjesc după atingeri străine,
datorii care se cer, se strigă
plătite mă-nconjoară într-un cerc
de degete, de mâini, de glasuri care vor,
care încearcă
să m-atingă, să mă pipăie, să mă aibă.

mă-nmoi în priviri flămânde, mă măsoară,
mă cântăresc încercând să mă știe.
ascund pe după ziduri cețoase
tot ce mi-a rămas de preț, depozitat
în firele de păr, în clipiri, în oase.

pe pielea mea se duce războiul
de cucerire și transformare a ei
din armură catifelată într-o pânză
numai bună de proiectat filmele
unor stăpâni instabili, de care nu mă leagă
decât obsesia apropierii de interzis, cafeaua
metabolizată-n conversații la trei dimineața

azi nu vreau să mă-ntrebi cine îți sunt,
întreabă oglinda dacă poți
să-mi fii tot ce visezi cu voce tare.
eu îmi sunt mie vânt și foc și apărare
vina
mărturisirii-mi întunecă azi
și cel mai aspru soare, nuanțe de ierbar
mă-ntorc
la fantoma urletelor unor lupi străini, captivi
într-o pustie fără margini sau drum
pe care să se-ntoarcă și se pierd
iar, și iar, și iar, acasă
devine o rană de neînchis, miros amar,
închipuire amenințătoare ca luna în ultimu-i pătrar.

#subsol

otrava-mi iese din sistem
se mișcă lent, lent, lent.
se prelinge pe retină
scurgându-se prin colțul
ochiului care privea departe,
spre nu se știe unde.

văd și ce e, și ce
obișnuia să fie.
dispariții.
granița dintre bine și rău,
azi și ieri, s-a eludat într-o sclipire
ce-a aprins instincte crezute moarte, a
luminat drumuri ce nu știam că sunt
și m-a întors de unde plecasem
fără să spun cuiva pentru cât plec,
umblătoare de drumuri care nu se spun.

mă împart între Eros și Thanatos,
doi chiriași ce parcă au luat în stăpânire
subsolul. ultimul spațiu care-mi rămăsese,
desemnat de cine mai știe când sau cine
ca fiind al meu. l-au luat
fără să caute, sau poate
să-ntrebe: “Al cui ești, maică, tu?”. nu.

e contrast și inegalitate în mine.
subsolul mi-e năpădit de valuri,
de unde, umbre și texturi.
mă autodistruge și reclădește fiecare
reîmpărțire a subsolului. fiecare moment
în care văd clar.

e contrastul între ascuțimea claviculei
și moliciunea șoldurilor,
între asprimea prafului care se depune
și umezeala rănilor care-l primesc.
contrast fatal între rupturi de stofe
grele, vechi, opace și lumina
care-și forțează intrarea în văgăuni
unde i s-au pierdut și numele, și rostul.

e urletul din miez de zi,
neputința din fiecare dimineață.
și e tăcerea fiecărei nopți, rece și grea
ca o piatră de mormânt cu care
te obișnuiești așa, zi după zi.

e amestecul jumătăților.
câte jumătăți poate să aibă un întreg?
câteva infinități asimetrice.
am învățat
că mă compun din jumătăți aranjate
de un copil extraterestru schizofrenic,
care iubește culoarea și imprevizibilul,
iubește viața, apropierea morții și ruina.

sunt
un amestec de jumătăți disparate,
lăsate vraiște, gir la ultima reîmpărțire
între doi străini a unui teritoriu străin.
mi-am îngropat sacul cu cicatrici sub un pin
în mijlocul zilei, în soare. iau cu mine
doar bucăți. amintiri. jumătăți.
de oră, de an, de zi. segmente
care n-aduc înapoi ce putea fi.

de azi, copilul extraterestru schizofrenic
îmi prinde mâna pe care tot el a pictat-o
într-un șirag de apusuri șamanice,
intense și intruzive ca o încantație
de aducere a trecutului înapoi
și se plimbă cu mine
pe drumurile despre care nu se spune,
în drum spre zorii vederii limpezi
peste oameni, întâmplări și răni viitoare.

de azi, eu m-am născut din nou.
alt drum se cască-n jurul meu,
pe cât de lung, pe-atât de lat
și chiar de vreau să n-am păcat
e o idee prea târziu.

azi eu nu vreau, dar nici nu știu
cum aș fi, dacă aș trăi
fără chiriașii mei plecați și ei
la război, în timp ce stau pe loc
și rup pe rând bucăți din mine
doar ca să le arunce-n aer, bucăți
de ființă în bătaia unui vânt
ce altcândva-mi suna a neputință.

dar azi n-a trecut, azi e, și astăzi eu
plec ochii-n fața vântului, mereu
cu el în spate, norii sfârșitului cunună,
îmi merg drumul cu un copil străin de mână
și îl privesc, și-i cânt, și sper
că va vorbi, c-are să spună
ce vede-n drum, în oameni, ce adună
în ochi, în zâmbet, în vârful limbii.
e vineri, azi noi nu mai privim același cer.

lego

pic, pic- sunetul ploii
care se dă de zor
pe toboganu-acoperiș
un alt strat la talmeș-balmeșul sonor al lumii

o pată închisă peste albastrul deschis,
și o undă de lumină bătând auriu,
venită parcă
de undeva din spate,
de undeva de după o ușă.
un alt apus cu nori,
un alt joc de culori,
un alt strat la teancul de zile trecute

rece. vârtej pe coloană.
ghem în piept și ochi larg deschiși
în noaptea proaspătă, crudă
un alt strat de dor la răbojul
rănilor primite cadou de cine-mai-știe-unde
și neașezate-n cutiuțe încă

soare pe față
și timp care stă pe loc.
zâmbet și liniște, tors
miros de cafea și nici un gând rău.
gust de magie și promisiuni.
doar un alt strat la inventarul
rarelor dimineți luminoase pe dinăuntru
ca și pe dinafară

detalii. culori și uimire.
dureri de picioare și bucurie
pupile dilatate, burice de degete curioase
să vadă, să simtă pe limba lor
ce-i acolo. texturi.
un alt strat din lume descoperindu-se
la întâmplare atunci când vrei s-o vezi
pe ea așa cum e, prin ochii tăi

jazz în surdină și timp mort.
o cameră goală, mâini
care descoperă pielea constant în alte feluri
pur și simplu. mereu.
un strat caligrafic, scris lent,
la jurnalul periodic
al intimității cu propriul corp.

parfum și adiere de vânt.
cad petale, se strâng nori
o privire pe gaura cheii
spre anatomia descompunerii.
un alt strat la ciclicitatea facerii lumii.

toate straturile astea sunt doar
două zile dintr-un timp
care comprimă tot și nu ucide nimic.
timp de sărbătoare.
timp de treabă.
timp de explorat. de umblat
brambura prin lume. prin lumea
dinăuntrul și dinafara ta.

are și timpul straturile lui
pe care le pune, în permanentă mișcare,
peste starturile puse conștiincios
de furnicile-oameni, inconștient.
așa se scrie geneza alternativă,
zi după zi, în straturi
și tot așa se preface lumea,
strat peste strat, zgârie-nori
de lego, stridenți, vii, coerenți
în pestrițenia lor fără habar.
e azi un strat, și mâine-un strat
și ieri-ul se adună iar
cu straturile ce-or urma
din lumea lui, a mea și-a ta.