Vise cernute, prăfuite,
S-au născut la ceas de seară
În locul unde cuvintele încep să doară,
Iar decorul se topeşte, ca o lumânare de ceară,
Amintiri ostile, amintiri uitate.
Totul e gri, e ostil, nimic nu e bine,
Aştept cuminte să treacă vremea pe lângă mine,
Privesc fereastra, uitând de sine,
O dulce şi latentă visare
Ascunsă în cuferele de cedru şi santal,
Induse în agonia existenţei, de un parfum ireal
E un sentiment ciudat şi molcom
În lumea viselor unde ma legăn din zori până adorm,
A cărei răceala mentolată mă duce în zbor
În lumea copilăriei, iubirilor de care mi-e dor,
Dar pentru care-ar trebui să mor,
Pentru că nu au mai rămas decât sipete
Păstrate ca odor.
Sunt enigmele unui suflet blazat,
În uitarea cu parfum de sânge uitat,
Aruncate hidos, scufundate într-o lagună
De pumnale otrăvite, cu lame ascuţite
Care te unesc cu abisu-n apus pe nesimţite,
Ca miile de speranţe prăbuşite
Pe un covor incolor de suflete cernite,
Aşternute tacit de fiinţe răvăşite,
Peste pământul reavăn al cuvintelor neşoptite,
O eternitate de enigme uitate, de înţelegeri tacite
Lumea Lucretiei 