Haos

Image

 

“E moartă odaia, și mort e poetul…”- Noapte de decemvrie
Si balade trec in zor
Intinand cu-a lor tristete
Lunca, tara, continentul

Geamu-i crapat, aripi de cocor
Survoleaza intinderea neagra,
Avioanele-s duse de-acum
Sa scarmene norii de scama,
Alegorie-a unui intelept
Ce n-ar mai sti visul ce-nseamna

Afara se-aude
Un raset suav,
Caldura se propaga prin asfalt
Iar oamenii merg cu ochi inchsi
Spre-ndestularile placerii

Si rad, si canta, bucurosi
Ca a murit poetul
Azi n-are cine-i critica,
Ei au coroana, sceptrul,
Si de atata vanitate
Orasul suna doar a sticle sparte,
A sticle sparte cu miros de ambra,
Tabloul unei lumi ce o sa fiarba

Advertisements

Fara raspuns

Image

E teama, ura, grija ce vine

Si parca nu s-ar mai sfarsi,

Stii bine cat de putine-mi mai raman fara tine,

Iar viata insasi pare un complot

 

Fara raspuns au ramas invocarile

Amintirii pierdute, ceas de ceas

Si astazi tot ce mi-a ramas

E doar o umbra despuiata pe-un perete si..atat.

 

De-as fi eu sacru, tu ai fi

Profanul dulce, fara de-ndoiala,

Insa la cat ai tu de mers

Din mine pan’ la cer,

S-ar naste alte stele, gri spoiala

De var, cu jar si aburi, dulce nebunie!

 

Doi trandafiri nauciti de bruma

Ce cade din destul peste ei, de veacuri,

Isi duc viata ca pe arcuri,

Expunandu-si cu relaxare

Cicatricile la soare

 

Tot ei au ramas

Singurul fel de viata

Din locul asta blestemat,

Ce-i plin de pietre, invadat

De praf si urlete si vaiet

Azi..sfarsit.

 

Numai urletul de caine

Se aude azi mergand pe dalele de piatra

Din praf doar cruci s-au mai cladit

Si-are sa vada lumea toata

Ca poti muri chiar daca n-ai trait

 

Amurgul asta pare sfant,

La fel ca ceata care vine

Dusa de fumul tare de tigara,

Nu e minut sa nu gandesc la tine.

 

 

 

 

Ieri ma gandeam prin ochii tai,

Azi vad deja un alt lung univers

Ce ma asteapta dupa coltul zgrunturos al cladirii,

Desi simt prin toti porii nevoia nemuririi

 

Doar prin tine

Pot infrunta aievea gerul, cu scancete de pui,

Si de raman al nimanui

Ce s-ar fi copt candva

Ramane bloc de gheata, mort ca stanca

Din care oameni vii faceau dantele aspre, calde.

 

Sunt multe care zac fara raspuns,

Intrebari sute mor in arhive negre

De suflet incomod, intunecos,

Scrisori pagane, vise profanate

De ale sufletului coridoare

Lungi si gri fantasme

Ce-ti infioara, iti distrug cupola

Fragila de sperante; nu-i ca-n basme.

 

Si-s soapte grele ce rasuna lin

A pecete si resemnare, a sentinta,

De te opresti in loc sa le asculti

Vezi doar sa nu distrug-a ta fiinta

 

Zi dupa zi, incet si greu se duce,

Iar azi te-ntrebi daca pacate au raspuns.

Prin ceata vremii ce s-a scurs

Nu simt c-ar fi vreo certitudine in spate

 

Amaruri dulci te-mbata azi,

Cand eu te simt usor tot mai departe.

Chiar de ti-as mai simti prin pori absenta

As incerca, cumva speriata, rezistenta,

O monotona, trista distantare

Cu miasma de lamai, exorcizare

Ce duce la cutremurarea

Si abolirea demonului din tine

 

Traiesti, respiri, visezi si zbori spre nemurire

Pe aripi de culori, simtindu-l pe “Mai Bine”,

Acel explorator timid ce locuia intine

Cu drumul fiintarii lui un semn de intrebare

Pe dupa labirintul verbului, ce-i oare,

 

 

O fi vreo gaura mai mare

Sau o simpla cutie cu soare

Aruncata la-ntamplare

Pe fereastra cu minuni?

Ce sa-ntrebi si cui sa-i spui…

Umbre

Image

 

Sunt pasari ce se dau ranite

Ca sa primeasca atentie.

si oameni ce-ti cer atentie

Ca sa-si oblojeasca ranile.

 

Tu de care zici ca esti?

Din lumea unde copacii

Isi cauta de zor radacinile

Umbland cu capu-n umbrele ceresti,

Mascand nefericirile nalucii

Si umbland toti ca naucii

 

Eu imi caut radacinile

Raspandindu-mi varfurile-nveninate

Ale coroanei ce strapunge norii

Si…inca!! te mai astept.

 

Pictez litere-n absenta,

Ca sa resimt trecerea

Vremii peste mine mai usor,

Pana-n clipa-n care, istovit,

Vei regasi drumul tau spre..

 

Nu spre mine, cum ai putea crede,

Ci doar spre Sinele de-odinioara

Zavorat intr-o camera goala,

Prizonierul mintii intr-o lume

de sacali si broaste.

 

De-acum eternitatea tace,

Domolita de vaietele nebuniei

Ce se cere cu-n egoism rapace

Eliberata; maica a stihiei

 

Ma uit in crapatura pamantului,

Cum se uita cadana in oglinda.

Iar gandul ca, intr-o tinda

Candva ceea ce-am cautat mereu,

Intinde aripi largi imaginatiei, abisului

 

 

 

 

Numai c-astea nu-s aripi de inger,

N-au sclipirea diamantelor in soare,

Si nici moliciunea aspra a zapezii.

Nici de diavol nu-s, caci n-au

Incandescenta focului sublim; ele nu tenteaza.

 

Sunt aripi de plumb, ce-abia le car.

Pe ele zac gravate biete cuvinte,

Ce, pare-se, le-as fi primit in dar,

Dar de-s blesteme sau rugi sfinte

habar n-am.

 

Stiu doar ca exista,

Ca sfarsesc in lame ascutite de cutit,

Iar daca voi nu le vedeti,

Pe mine ma misca, de credeti,

Ca un papusar papusa-i trista,

Ca cel ce se simte constrans,

Strans cu usa;

si-i Sfarsit…

 

 

 

Tentatie

026

 

Şoapte de noapte

Vin de departe

Pe sub poduri strâmte,

Lângă firele rupte

 

Şuvoaie de vise alunecă-n vale,

Valuri de nouri curg din tablouri,

Desfigurând o lume-n carouri

Într-un loc unde bătrâneţea nu poartă mantouri

 

Stai!
Arat
ă-mi universul în mâinile-ţi goale,

Fă-mă să văd ce alţii nu simt,

Să simt ceea ce ceilalţi nu văd

Aruncă-mi podul în aer,

Rupe-mi firul, istoria, mitul, povestea,

Frânge-mă toatăşi aruncă-mă-n gol

 

Sfâşie-mi egoul, înnoadă-l din nou,

Aprinde noaptea şi aruncă-mi-o-n râu,

Las-o sa curgă, să plângă, să zboare…

Toată mândria-mi e pierdutăîn zare

 

Lasă-mi pe cufar

Nopţile ce-au trecut,

Căldura pe care ei

N-ar vrea s-o simt,

Vâltoarea dorinţei de neascuns

Ce într-o singură noapte

Abia m-a pătruns

 

E lemn, e suflare,

Instinctele-mi rag

Si parc-aş pune o lume pe rug

Ca să nu mai trebuiască să fug

Nicăieri, niciodată, nici măcar de mine.

 

Când cortina cade, apele ard,

Iar noi ardem cu ele odată

Cum nimeni niciodată

N-o va face vreodată

 

Tentaţia, teribilul demon

Îmi curge agale prin vene,

Şi noaptea-n întuneric

Îl aud cum geme

Din ce in ce mai puternic…

Iar tu fără mine mori încet,

Stingherit de şoapte, de noapte

 

Dulcea tentaţie nu poate

Să repare oglinda din zare

Ce ne apropia odinioară

Pe drumul vechi, bătut de vânt şi care

 

Mi-a dat dependenţă, nu pot renunţa

La poveste cu una, cu două.

Dar cerul e-albastru, iar tentaţia

Parcă recapătă fiinţă

Cât să ne-amintească nouă

Că era trecut de două

Atunci când a venit

 

Nu are de ce să plece, să stea,

Sau să fugă de nebună.

Zarea e roşie, albă, e gri,

Dar de portretul dorinţei nu ştii

Că doarme ascuns după lună,

Aşa cum firul răăsucit voia

 

Iar podurile s-au sugrumat iar…

Şi cerul cu stele devine tavan,

Albumul rămâne deschis

Ca o spontană aruncare de zar,

Ce indică cu unghia splendoarea unui an

Şi toată viaţa-i un şir de tentaţii,

Animată de-un şir de elucubraţii,

Prin lumea cea grea ca o dantelă.