cercurile existenței mă strâng,
lațuri de sârmă ghimpată în jurul
șoldurilor ce tânjesc după atingeri străine,
datorii care se cer, se strigă
plătite mă-nconjoară într-un cerc
de degete, de mâini, de glasuri care vor,
care încearcă
să m-atingă, să mă pipăie, să mă aibă.
mă-nmoi în priviri flămânde, mă măsoară,
mă cântăresc încercând să mă știe.
ascund pe după ziduri cețoase
tot ce mi-a rămas de preț, depozitat
în firele de păr, în clipiri, în oase.
pe pielea mea se duce războiul
de cucerire și transformare a ei
din armură catifelată într-o pânză
numai bună de proiectat filmele
unor stăpâni instabili, de care nu mă leagă
decât obsesia apropierii de interzis, cafeaua
metabolizată-n conversații la trei dimineața
azi nu vreau să mă-ntrebi cine îți sunt,
întreabă oglinda dacă poți
să-mi fii tot ce visezi cu voce tare.
eu îmi sunt mie vânt și foc și apărare
vina
mărturisirii-mi întunecă azi
și cel mai aspru soare, nuanțe de ierbar
mă-ntorc
la fantoma urletelor unor lupi străini, captivi
într-o pustie fără margini sau drum
pe care să se-ntoarcă și se pierd
iar, și iar, și iar, acasă
devine o rană de neînchis, miros amar,
închipuire amenințătoare ca luna în ultimu-i pătrar.
Lumea Lucretiei 